După 61 de ani, din nou „elevi”

 Scrierea acestor rânduri va fi un prilej de a-mi prefira amintirile, raiul sau iadul meu, pe care le retrăiesc în clipe de întâlniri emoţionate sau în clipe de răgaz, dând anii înapoi. La întâlnirea din vara aceasta după 61 de ani de la absolvirea liceului pedagogic ucrainean din Siret, noi, absolvenţii promoţiei 1956 ne-am ţinut de cuvânt: „ne vom tot întâlni până rămânem doar doi”. Deoarece calendarul sentimentelor noastre depinde de întâmplările pe care le-am trăit, le trăim trezind în noi nenumărate emoţii şi amintiri, ne-am propus să devenim „elevi la clasă”, să răspundem la întrebări, să expunem precum făceam în anii de liceu. Asta după ceremoniile de „bun-venit”, de comemorare a profesorilor noştri, a colegilor, care au plecat pentru totdeauna dintre noi. „Profesoara” de română a propus subiectul „O întâmplare din viaţa mea”, expunând ea însăşi una ca model. Cum majoritatea „elevilor” au avut o viaţă echilibrată şi ferită de mari necazuri, s-au întors cu gândul acolo unde s-a consumat o parte din viaţa lor de la începutul carierei lor până la pensionare.

Grosariu Ana a ocupat mai multe funcţii: instructor pionieri, instructor îndrumare şi control al şcolilor, apoi la catedră a ocupat funcţii administrative dovedind un model de cinste. Se bucură de băieţii care s-au realizat amândoi, având studii superioare.

Ianoş Elena s-a căsătorit încă de pe băncile şcolii cu profesorul nostru de muzică Ianoş Valerian. Este mândră de cei 3 copii, toţi talentaţi, adevăraţi artişti: Alexandru este în Elveţia, dirijor la filarmonică, profesor de muzică. Valentin – profesor, director la Casa de Cultură a Studenţilor din Suceava; Zirca – prof. de muzică, director adjunct la Liceul Tehnic „Laţcu Vodă” din Siret.

Hariuc Dumitru a absolvit studiile superioare, profilul româno-rusă. A fost director de şcoală timp de 40 de ani. Împreună cu Lucreţia, şi ea cadru didactic excepţional, au 2 fete cu care se mândresc: Carmen este medic nefrolog la Spitalul Parhon Iaşi, iar Doina, absolventa Facultăţii de drept şi este statisticiană la Clinica de Oncologie Sf. Spiridon. Şi nepoţii au urmat exemplul părinţilor, ajungând şi ei medici.

Dragea Silvia face pate din echipa de absolvenţi de 25 de persoane ce au fost repartizate în jud. Tulcea. Acolo şi-a format familia. După 36 de ani, soţul a decedat. Cea mai mare supărare este că nu a avut copii. Cu toate că acolo a fost preţuită, apreciată, împlinită material, „Bucovina – colţ de rai” a atras-o şi restul vieţii îl petrece la Siret, locul copilăriei ei.

Proseniuc Rodica a avut o viaţă frumoasă, liniştită alături de un cadru militar – un om excepţional ce a avut funcţii înalte la Uniunea Ucrainenilor din România.

Şpac Ana a fost căsătorită cu Şpac Nicolae, fost director al Casei de Cultură Rădăuţi. Astăzi este văduvă, dar sprijinul îl are din partea fetelor care s-au realizat şi a nepoţilor ei.

Olaru Paulina a avut o întâmplare nefericită, când, după o operaţie la ochi, a rămas cu vederea foarte slabă, încât nu se poate deplasa fără însoţitor. Soţul, copiii, nepoţii cu toţii o sprijină moral, iar soţul este tot timpul alături de ea.

Stainer Ioana a expus şi o întâmplare nefericită ce s-a petrecut în familia ei: una din nepoate a studiat în Germania. După terminarea studiilor superioare a venit acasă, împreună cu prietenul ei (neamţ) pentru a stabili data nunţii. Din senin s-a îmbolnăvit, a ajuns la spital la Bucureşti. Acolo medicii, după multe investigaţii au decis: transplant de ficat. Tatăl ei a donat o parte din ficat, lucrurile păreau a merge spre bine, dar după ceva timp a murit. Această tragedie a îndoliat întregul sat, care, cu mic, cu mare au condus-o pe drumul fără întoarce.

Şi acum, pentru că viaţa „propunătorului” de subiect este formată doar din întâmplări, iată una din ele: pentru o răceală ce a durat cam mult timp, m-am deplasat la dispensarul comunal pentru a cere ajutorul doctorului. După consultaţie, medicul a decis: operaţie de inimă şi asta urgent!

– În caz că nu mă operez, hârleţul şi lopata de mine?

– Da, doamnă!

Abia am mai putut întreba: unde să mă operez?

– Vă internaţi la Suceava şi acolo vă îndrumă.

Cu biletul de trimitere am ajuns acasă cu mare greu. Era joi. Am decis să plec luni. M-am pregătit cu necesarul pentru spital. Am rugat ca nu cumva să afle băiatul meu de acest necaz. Oricare ar fi situaţia, să afle „după”. În acest timp nopţile au fost albe. În faţa ochilor mei s-a derulat filmul tragediei petrecute în familia proaspăt întemeiată: pentru diagnosticul „hemoragie cerebrală” doctorul (de fapt felcerul pe post de doctor) chemat la domiciliul bolnavului a scris bilet de trimitere pentru spitalul Rădăuţi, nechemând măcar salvarea. Trebuia mers până la gară pe jos, apoi cu trenul care staţiona la Gura Putnei peste o oră, apoi trebuia schimbat trenul, iar de la gară din nou pe jos până la spitalul vechi. A fost tot timpul conştient, nu mai putea vorbi. Înainte de a părăsi casa a scris într-o carte pe o foaie albă „….”. Eu am intuit că ar fi „Vezi de Dan” (copilul nostru de doar 4 luni). Şi acum îmi răsună, ca o poruncă devenită un crez al vieţii mele, cuvintele lui. Am respectat „porunca”.

Şi la spital era conştient: mi-a luat mâna cu verigheta pe deget, a atins de mâna lui tot cu verigheta şi a arătat că rămân singură. Şi am rămas. El „a plecat” la doar 26 de ani, după 11 luni de căsătorie, lăsând în urmă-i un băieţel frumos şi sănătos de care se bucura enorm. Afecţiunea cu care ne înconjura am considerat un dar ceresc. A trebuit să-mi închid tristeţea într-un colţ de suflet doar de mine ştiut şi m-am rugat lui Dumnezeu să sufle putere de a-mi reveni. Mulţi m-au îndemnat să scot verigheta de pe degetul lui că altfel îngrop norocul. Dar eu nu numai că nu am scos verigheta, dar, fiind încă la spital, am luat-o şi am dus-o la gravat şi astfel s-a dus cu numele meu în mormânt. Pentru că nici prin gând nu mi-a trecut refacerea vieţii. După vreo 4 ani, într-una din zile, Dănuţ venind de la joacă m-a întrebat:

– Unde este tăticul meu? De ce copiii cu care mă joc au tată, iar eu nu? Eu de ce nu am tată?

Din acel moment am început să judec dacă n-ar fi bine să aibă şi el un tată. Şi după ceva ani buni de văduvie i-am adus un tătic care s-a dovedit a fi ca un tată adevărat. În nopţile albe mă întrebam dacă la un pacient atât de bolnav nu se cheamă salvarea. Oare şi în cazul meu copilul meu va întreba „unde este mămica mea?”.

În sfârşit, luni am ajuns la Urgenţe Suceava, cu gentoiul cu cele necesare, luând bon de ordine. Când am ajuns la rând la uşă, asistenta m-a întrebat:

– Cu d-ta ce-i aici?

– Sunt pentru operaţie la inimă.

– D-ta eşti doctor de dai diagnostic?

– Nu eu, ci doctorul de la noi, uitaţi-vă la biletul de trimitere la urgenţe!

Eram schimbată la faţă de frică, de emoţie. M-a consultat nu numai doctorul de gardă, ci, fiind chemat la un coleg, m-a consultat şi acesta, au discutat pe seama diagnosticului dat, apoi:

– Doamnă, mergeţi acasă, nu aveţi nimic la inimă, dar vă rog să-i spuneţi doctorului să pună mâna pe carte!

Mi-a dat un furosemid (cu scuze că nu avea altceva pentru tensiune).

Îmi venea să sărut mâinile doctorului, dar m-am temut că şi ei vor crede că boala de la inimă s-a mutat la cap. I-am mulţumit pentru înaltul profesionalism şi am plecat. Copilul meu nu a aflat niciodată de această întâmplare. Nici doctorului din comună nu i-am transmis nimic. Cred că îi era de ajuns văzându-mă voioasă, muncind atât la şcoală, cât şi în gospodărie. Nici doctorului care l-a trimis la moarte pe soţul meu nu i-am reproşat nimic. În schimb, el ne-a amendat pe amândoi că nu am reuşi să facem … fişa medicală pentru şcoală. Un doctor… să consulte pacienţii nu numai… ci şi cu sufletul! (ARTEMIZIA GHEORGHI, Brodina) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: