Dar şi răsplată

Am făcut, cu mijloacele noastre, să nu treacă neobservată mărinimia bucovineanului „de Putna”, care este scriitorul Ioan T. Lazăr, Titi pentru cei apropiaţi. El a acordat deja, din fondurile ONG-urilor pe care le-a creat – şi al căror lider este – Asociaţia „Românii pentru România” şi Fundaţia „Renaşterea bucovineană” – două burse pentru elevi sau foşti elevi ai Liceului „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, al cărui absolvent este el însuşi. El a dorit ca în această fericită întâmplare să fim şi noi implicaţi, evident pentru ca gestul dumisale să fie cunoscut şi, eventual să devină contagios. Căci sunt destui oameni de afaceri bucovineni care pot acorda asemenea burse, spre folosul tinerilor fără posibilităţi materiale, dar capabili ca, ajutaţi, să răzbească în viaţă cât mai strălucit.

Prima bursă a fost acordată la început de vară Simonei Reuţ, aflată în pragul terminării liceului şi al admiterii la o facultate. Absolventă de „reală”, fata a fost sfătuită să dea, totuşi, la Litere, având în vedere înclinaţiile deosebite, participarea la olimpiade etc. Pe de altă parte, i s-a spus că profilul urmat ar fi trimis-o mai degrabă spre ştiinţele exacte.

Ca să împace ambele sugestii, fata s-a înscris şi la Litere, la Iaşi, şi la Informatică economică, la Suceava. La ambele facultăţi, Simona a fost admisă şi la ambele pe un loc bugetat!… Şi liceul şi Ioan T. Lazăr sunt mândri că au ales bine.

Al doilea bursier trebuie să îndeplinească nişte condiţii stabilite de cel ce acordă bursa. Este astfel şi mai limpede că ea este destinată să acopere o nevoie materială a bursierului, dar şi un efort care să răsplătească darul făcut de scriitorul putnean.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI