Spectacolul „D’ale carnavalului” a deschis cea de-a doua stagiune a Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava. Caragiale, promisiunea unei comedii de calitate, entuziasmul şi susţinerea publicului pentru proaspăta instituţie de cultură au dus la vânzarea tuturor biletelor pentru premiera de joi – un început promiţător pentru stagiune, o dovadă de apreciere a talentului şi efortului trupei de actori, un semnal pozitiv pentru viaţa culturală a oraşului.
Tudor Lucanu (regia artistică), Irina Moscu (scenografia şi luminile), Sebastian Raţiu (regia tehnică) împreună cu actorii Cosmin Panaite, Cătălin Ştefan Mândru, Clara Popadiuc, Alexandru Marin, Delu Lucaci, Horia Butnaru, Răzvan Bănuţ, Cristina Florea, Diana Lazăr au adus în faţa publicului o reprezentaţie care a încântat şi a stârnit valuri de aplauze.
Regizorul Tudor Lucanu spunea despre spectacol: „Când vorbim de scrierile lui Caragiale nu ezităm să vorbim despre actualitatea lor. Şi asta pentru că societatea românească nu a evoluat prea mult în mai bine de o sută de ani. Structura morală a personajelor din operele lui Caragiale este regăsită şi astăzi. O recunoaştem în mass-media, în politică sau chiar pe stradă. Ne confruntăm cu aceleaşi probleme, cu acelaşi comportament de mahala şi răspundem cu aceeaşi trăncăneală ca acum un secol în urmă. D’ale carnavalului pune sub lupă toate metehnele noastre dintotdeauna, ne arată substanţa care ne-a fost alterată şi care ne-a transformat în moftangii, în mitocani, în corupţi, în înşelaţi şi înşelători, în haplea, în mangafale. Şi lista poate continua. Nu degeaba acţiunea se petrece într-un carnaval, timp al «lumii întoarse cu susul în jos», când toţi poartă măşti. Masca este cea care ascunde identitatea, dar şi cea care aduce la lumină adevărata esenţă umană”.
Numele lui Ion Luca Caragiale este, intrinsec, legat de contemporaneitate, textele lui fiind în continuare la fel de actuale prin acurateţea şi fineţea observaţiei asupra naturii umane.
„D’ale carnavalului” (care se va mai juca şi sâmbătă, 23 septembrie) demonstrează încă o dată actualitatea pieselor lui Caragiale. Mai mult, spectacolul reuşeşte să sublinieze şi modurile în care aceleaşi vechi cusururi continuă să existe, uneori, deranjant, ţipător, cu accente de vulgaritate, exprimate cu aceeaşi virulenţă cu care se manifestă în viaţa cotidiană. O oglindă care nu reflectă ceea ce ne dorim să vedem, o reflexie pe cât de nepoliticoasă, pe atât de fidelă a societăţii în care trăim, o imagine conturată perfect de decoruri şi costume, spectacolul reuşeşte să facă din personajele lui Caragiale (şi aşa actuale), personaje mondene, la fel de vii şi colorate în mondenitatea lor ca cele pe care le vedem zilnic.
Comentarii