Ajutoare la încălzire de 10.800 lei primite pe nedrept de 71 de suceveni

> De la bugetul local, în anul 2016, Primăria a achitat către Thermonet, în contul diferenţei dintre costul real al gigacaloriei şi tariful suportat efectiv de populaţie, 5 milioane de euro > Printr-o hotărâre din anul acesta a Consiliului Local, tariful pentru populaţie a crescut de la 178 lei la 240 lei/gigacalorie, consumatorii casnici achitând 75% din cost, iar bugetul local susţinând diferenţa de 25%

 Primăria Suceava pregăteşte formularele de cerere pentru acordarea sprijinului financiar guvernamental la încălzirea locuinţei în sezonul rece 2017-2018, atât în sistem centralizat cu energie termică, cu centrale pe gaze naturale, cu radiatoare electrice, cât şi cu combustibili solizi. Primarul Ion Lungu a anunţat că acestea vor fi distribuite asociaţiilor de proprietari în intervalul 25-29 septembrie, când se va face şi instruirea asupra prevederilor legale privitoare la beneficiari, tranşele de acordare a ajutorului, dar şi a modului de completare a cererilor.

„Facem instruiri în fiecare an, dar, din păcate, pentru anul trecut, conform controlului Curţii de Conturi, am avut 71 de dispoziţii de reţinere, pentru suma de 10.800 de lei, reprezentând ajutoare care nu au fost date corect” a subliniat primarul Sucevei.

Edilul-şef a ţinut să arate că plafoanele de venit şi mărimea sprijinului financiar lunar acordat în perioada ianuarie-martie sunt similare celor din perioada omoloagă anului anterior.

Invocând imperativul aprovizionării cu combustibil pentru sezonul rece care vine, Lungu a făcut apel la sucevenii rămaşi cu plata în urmă să-şi achite contravaloarea serviciilor de care au avut parte. „A trecut perioada de vară, de concedii, dar, totuşi, când discutăm despre încălzire, trebuie să ţinem cont că şi operatorii serviciului au nevoie de bani pentru constituirea stocurilor şi pregătirea pentru perioada de iarnă” a pus în vedere şeful municipalităţii.

De la bugetul local, în anul 2016, Primăria a achitat către Thermonet, în contul diferenţei dintre costul real al gigacaloriei şi tariful suportat efectiv de populaţie, nu mai puţin de 5 milioane de euro. În perioada trecută din 2107, către operatorul de transport, distribuţie şi furnizare de energie termică au fost îndreptate 3,5 milioane de euro.

„Anul acesta, subvenţia o să fie mai mică, deoarece am modificat tariful. Mai avem o factură curentă de 800.000 de lei, dar o vom achita şi pe aceasta, pentru a nu fi probleme” a spus primarul Ion Lungu.

Reamintim că, printr-o hotărâre din anul acesta a Consiliului Local, tariful pentru populaţie a crescut de la 178 de lei la 240 de lei pe gigacalorie, consumatorii casnici achitând 75% din cost, iar bugetul local susţinând diferenţa de 25%. Beneficiarii de încălzire în sistem centralizat pot primi compensări chiar şi de 90%-100%, acestea fiind valabile în cazul persoanelor singure şi familiilor care realizează venituri de până la 155 de lei pe membru de familie. Maximul venitului pentru care se dă o compensaţie de 5% din valoarea consumului de energie este de 786 de lei pe membru de familie. Persoanele singure cu un venit de 1.082 de lei vor avea parte de un sprijin financiar de 10% din valoarea facturii. (AVA)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: