Flash

Toamna asta a început prost şi continuă la fel. Principalii noştri aliaţi din NATO, Statele Unite, sunt sub imperiul a vreo trei uragane. Alte furtuni bântuie şi ele prin America de Sud, că nu le-au ajuns cutremurele, şi prin insulele Caraibe şi prin Cuba. În Europa cad gheţarii din Alpii elveţieni şi sunt inundate mai multe localităţi din Italia. În România, Guvernul dă din colţ în colţ că nu mai are bani de pensii şi face rectificări în… minus, deşi se laudă că avem creştere bugetară. Tot la noi, astăzi începe un nou an de învăţământ fără manuale, fără şcoli avizate PSI şi DSP, fără o programă concretă, fără „lapte, corn şi mere”, fără…, fără…, fără… Dar cu promisiuni, cu bla-bla-uri că se dau miniştrii peste cap şi totul se va rezolva. Condiţia este să închidem ochii la faptul că se scumpesc carburanţii, cresc taxele de toate felurile (şi cu astea la celelalte produse), că românii care lucrează în străinătate trebuie să dea cu subsemnatul pe unde „dau cu sapa” şi să contribuie statului român cu 5,5 la sută din salariu (este vorba de ăia care au adus în România mai mulţi bani decât au reuşit guvernanţii să atragă din fondurile europene), că pensiile şi salariile s-ar putea ieftini, că nu se mai pune impozit pe cifra de afaceri la multinaţionale şi că, în loc de investiţii în învăţământ, infrastructură şi dezvoltare vor mai creşte fondurile pentru preşedinţie, parlament şi, bineînţeles, guvern. Bine că nu ne-a bătut Dumnezeu şi cu cine ştie ce alte probleme meteorologice. Încă.

COSMIN LEAHU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: