Reţea publică de canalizare în doar 45% din localităţile judeţului

> Anul trecut, nivelul de colectare şi epurare a încărcării biodegradabile din apele uzate a fost de circa 58%

 Potrivit Raportului privind starea mediului în 2016 al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, în judeţul Suceava, în ultimii 6 ani, lungimea simplă a conductelor de canalizare s-a mărit cu 280,9 km, ajungând, în anul trecut, la un total de 969,5 km. Dacă în 2010, din cele 114 unităţi administrativ-teritoriale, doar 35 aveau instalaţii de canalizare publică, în anul trecut numărul acestora ajunsese la 51.

„Se constată o creştere treptată atât a lungimii simple a reţelelor de canalizare, cât şi a numărului de localităţi cu canalizare publică. Totuşi, faţă de numărul total de unităţi administrativ-teritoriale, respectiv municipii, oraşe, comune, în anul 2015 doar 44,73% deţineau o reţea publică de canalizare” se subliniază în raportul instituţiei de mediu sucevene. Conform acestuia, deşi încărcarea cu poluanţi a apelor uzate s-a redus substanţial în anii de după aderarea României la UE, evacuările urbane continuă să aibă cel mai mare impact asupra calităţii apelor de suprafaţă, în special în ceea ce priveşte poluarea cu substanţe organice. În judeţul Suceava, în 2016, valorile nivelului de colectare şi epurare a încărcării biodegradabile din apele uzate au fost de circa 58%.

Directivele europene impun statelor membre să asigure sisteme de colectare şi epurare secundară pentru toate aglomerările cu peste 2.000 de locuitori echivalenţi, localităţi cu evacuare directă în resursele de apă. De asemenea, obligatorie este amenajarea de sisteme de colectare şi epurare terţiară pentru toate aglomerările cu peste 10.000 de locuitori echivalenţi, cu evacuare în resursele de apă considerate zone sensibile. (AVA)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: