> Amenzile adunate însumează peste 160.000 lei
Preţ de două zile, pe parcursul acestei săptămâni, lucrătorii Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Suceava s-au pus pe capul târgoveţilor şi au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale şi a comerţului ilicit pe raza municipiilor Suceava şi Vatra Dornei. În acest context, au fost verificate 24 societăţi comerciale, întreprinderi familiale/individuale sau persoane fizice autorizate şi au fost constatate patru infracţiuni. Nici amenzile nu au lipsit, fiind aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 160.000 lei.
Şi vânzătorii de pe marginea drumului au intrat în colimator
În perioada amintită, nici vânzătorii care pot fi întâlniţi, cu diferite produse, pe marginea principalelor artere rutiere ce traversează judeţul, nu au scăpat de oamenii legii. Poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul achiziţiei şi comercializării produselor nelemnoase şi a fructelor de pădure pe DN 17, între localităţile Păltinoasa şi Pojorâta, fiind identificate patru persoane care efectuau acte de comerţ cu ciuperci, fără a deţine documente de provenienţă pentru marfa culeasă din pădure. “Ca urmare, au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.000 lei şi au fost confiscate aproape 35 kg produse (ciuperci), cantitate ce a fost predată Centrului de fructe din cadrul Ocolului Silvic Pojorâta” se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Comentarii