Teodor Chira, campion naţional la lupte pe plajă

 Luptătorul sucevean Teodor Chira a confirmat forma bună din acest an printr-o nouă medalie de aur. Sportivul pregătit de Valerică Gherasim la LPS Suceava s-a încununat cu titlul de campion naţional la lupte pe plajă, la finalul unui concurs ce a avut loc la Mamaia şi care a reunit la start, la categoria 100 de kilograme, un număr de 38 de luptători.

„A fost un concurs care a reunit atât sportivi de la lupte libere, cât şi sportivi de la lupte greco-romane. Mă bucur pentru Teodor. E a cincea medalie, dintre care a treia de aur, pe care o cucereşte în acest an”, a precizat antrenorul Valerică Gherasim, care a ţinut să mulţumească Primăriei şi Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi conducerii Liceului cu Program Sportiv pentru sprijinul acordat. O prestaţie bună a avut şi Marian Hangaleţ, care a ajutat LPS Suceava să ocupe locul 3 pe echipe.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!