Mâine, la Rădăuţi

Laszlo Borbely „va voluntaria” pe şantierul Bucovina Build&Travel

> Consilierul de stat al premierului se va număra printre cei 200 de voluntari care vor construi case pe structuri de lemn pentru familii care, în prezent, locuiesc în condiţii precare

 „La Rădăuţi va sosi joi dimineaţa, 7 septembrie, domnul Laszlo Borbely, Consilier de Stat al Primului Ministru. Domnia sa va participa la evenimentul «Politicienii Construiesc» unde va voluntaria alături de 200 de voluntari şi primari bucovineni începând cu ora 8 şi va participa apoi la conferinţa «Locuire, sustenabilitate şi viitor în comunităţile noastre» ce va începe la ora 11.30 pe şantierul Bucovina Build&Travel, proiectul ce găzduieşte evenimentul Politicienii Construiesc. Vă invităm să fiţi prezenţi pe şantier“.

„Dezvoltare durabilă în România” este titlul discursului pe care-l va susţine Laszlo Borbely, despre care ni se precizează că „a mai voluntariat în repetate rânduri la construirea de locuinţe”.

Despre „Locuirea decentă şi accesibilă în România – norme, semnificaţii, piedici şi soluţii” va vorbi conf. univ. dr. Bogdan Suditu, Universitatea Bucureşti, fost şef de serviciu în MDRAP, respectiv MDRT şi fost director general adjunct la MDLPL din Guvernul României.

Prezentarea modului de lucru şi a criteriilor de alegere a unei autorităţi publice locale/ comunităţi pentru ediţii ulterioare ale Bucovina Build&Travel va fi susţinută de Adrian Ciorna, preşedinte, HPU Rădăuţi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI