Prinţul William şi Kate aşteaptă al treilea copil

Prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Regatului Unit, şi soţia sa Kate, ducesă de Cambridge, aşteaptă al treilea copil, informează luni Reuters, AFP şi DPA citând un anunţ al familiei regale. William şi Kate au deja doi copii, George (4 ani) şi Charlotte (2 ani). „Ducele şi ducesa de Cambridge anunţă cu bucurie că ducesa de Cambridge aşteaptă al treilea copil al lor”, se arată în textul anunţului publicat pe Twitter însoţit de o fotografie cu cei doi.

Conform comunicatul de presă postat de asemenea pe reţeaua de socializare, regina Elisabeta a II-a, bunica lui William, şi membrii ambelor familii sunt „încântaţi” de această veste.

Ca şi în cazul celor două sarcini anterioare, prinţesa în vârstă de 35 de ani suferă de hiperemeză de sarcină, termenul medical ce desemnează o formă severă de greţuri şi vărsături, potrivit aceleiaşi surse. Starea sa de sănătate, care necesită îngrijiri la palatul Kensington unde locuieşte, a determinat-o să anuleze o vizită programată ieri într-un centru familial din Londra unde trebuia să vorbească pe subiectul sănătăţii psihice perinatale, precizează AFP. Fie că va fi fată sau băiat, viitorul copil va deveni al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Regatului Unit.

Anunţul regal vine la doar câteva zile după ce familia regală a marcat 20 de ani de la moartea Dianei, prinţesă de Wales.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!