Magazin transformat în scrum din cauza unui cablu electric defect

Un magazin din comuna Frătăuţii Noi s-a transformat în scrum după ce, la miezul nopţii de duminică spre luni, a fost cuprins de flăcări. Chemaţi în ajutor, militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Frătăuţii Noi, au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea incendiului.

„La sosirea echipajelor, magazinul ardea în întregime şi exista oricând pericolul de propagare a flăcărilor la o casă de locuit aflată în imediata apropiere” ne-a declarat plt.adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava.

Mai bine de două ore a durat lupta pompierilor cu focul care a transformat în cenuşă clădirea operatorului economic, realizată din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp, de asemenea aparatură electrocasnică, documente, mărfuri alimentare, mase plastice, vopseluri şi alte bunuri. Acoperişul terasei magazinului s-a degradat pe o suprafaţă de 20 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa din apropiere.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: