Acţiune în forţă a Poliţiei Suceava:

Zeci de percheziţii şi descinderi, în urma cărora au fost depistaţi 40 de suspecţi şi un urmărit internaţional

Poliţia Judeţeană Suceava a acţionat în forţă, în ultimele 5 zile, iar peste 200 de poliţişti au făcut 20 de percheziţii şi descinderi în zone şi locuri de interes pentru identificarea autorilor mai multor cauze penale, administrarea de material probator şi recuperarea unor prejudicii.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, în această perioadă poliţiştii au identificat 40 de autori de infracţiuni şi au depistat o persoană urmărită la nivel internaţional încă din luna noiembrie 2016.

Astfel, poliţiştii au acţionat pe toate liniile, intensificând activităţile investigative şi de cercetare penală atât în cauzele cu violenţă, cât şi în ceea ce priveşte furturile, braconajul şi infracţionalitatea asociată, contrabanda.

În urma acţiunii, şapte persoane au fost introduse în arestul IPJ Suceava, fiind reţinute de poliţişti, faţă de alte zece fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.

Sursa citată arată că, în cursul zilei de vineri, în continuarea cercetărilor efectuate privind braconajul comis în noaptea de 23/24.08. 2017, pe raza comunei Cârlibaba, au fost puse în aplicare nouă mandate de percheziţie domiciliară, emise de Judecătoria Vatra Dornei, activitate ce s-a desfăşurat pe raza localităţii Borşa, jud. Maramureş, la care au participat poliţişti din cadrul IPJ Suceava, sprijiniţi de poliţişti din cadrul IPJ Maramureş.

Cu această ocazie au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă, constând în: muniţie, accesorii şi componente specifice vânătorii, un trofeu, circa 4 kg de carne posibil vânat şi staţii emisie-recepţie.

În acest dosar au fost dispuse expertize fizico-chimice şi bio-criminalistice, urmând ca în perioada următoare să fie dispusă şi o expertiză balistică.

 În urma consultării cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei s-a stabilit ca, în funcţie de rezultatul acestor expertize, să fie dispuse măsuri procesuale, urmând a raporta de urmare.

De asemenea, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de un suspect de 32 de ani şi s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru încă doi suspecţi, de 36 ani şi, de 31 ani, ambii din oraşul maramureşean Borşa, pentru „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” şi „braconaj”.

Sâmbătă, Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Suceava a organizat o acţiune de verificare a deţinătorilor de armament şi muniţii letale/neletale, fiind desfăşurate trei descinderi poliţieneşti în trei locaţii de pe raza comunei Marginea şi din Fălticeni şi au fost întocmite trei dosare penale privind săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fiind ridicate de la trei persoane două pistoale cu gaze şi un pistol cu aer comprimat, deţinute fără respectarea condiţiilor de legalitate.

Un alt caz soluţionat de poliţişti a fost cel al furtului unui autoturism.

Astfel, în 29 august, la Secţia 14 Poliţie Rurală Vama s-a prezentat o femeie de 33 ani, din municipiul braşovean Codlea, care a sesizat că persoane necunoscute i-au sustras un autoturism.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată a doua zi, fiind un bărbat de 35 de ani din comuna Vatra Moldoviţei.

 Existând date şi informaţii că vehiculul se află ascuns într-o anexă a curţii, s-a solicitat şi s-a obţinut din partea instanţei de judecată o autorizaţie de percheziţie la domiciliul persoanei bănuite. În aceste condiţii, joi, poliţiştii Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama, în baza mandatului de percheziţie domiciliară emis de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului de 35 de ani, fiind identificat şi recuperat autoturismul sustras.

Faţă de bărbatul de 35 de ani s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii „furt”.

Un alt caz de furt, semnalat vineri la Poliţia Oraşului Salcea, de o localnică de 23 de ani, care a spus că i s-au furat bani din locuinţă, a fost investigat de poliţişti care au stabilit că, profitând de neglijenţa victimei, care a lăsat uşile de acces în imobil neasigurate şi a plecat la serviciu, în intervalul orar 5.30.-14, persoane necunoscute au pătruns în interior şi au sustras suma de 1.900 de euro.

În urma măsurilor operative întreprinse de poliţişti, autorul furtului a fost identificat ca fiind un localnic de 44 de ani. Poliţiştii au descins la locuinţa acestuia, fiind recuperată întreaga sumă de 1900 euro.

Prejudiciul a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii furt calificat, ce va fi soluţionat procedural.

O altă acţiune a fost legată de un caz de contrabandă depistat de poliţiştii din Marginea. Un echipaj din cadrul Poliţiei Rurale Marginea a oprit pentru control, pe DN 17A, pe raza comunei Suceviţa, o autoutilitară condusă de un tânăr de 26 ani din oraşul Vicovu de Sus, în interiorul acesteia fiind depistate 9.882 pachete ţigarete de contrabandă.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de tânărul de 26 de ani, iar prin ordonanţă s-a dispus reţinerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii „contrabandă în formă calificată”, ulterior instanţa emiţând şi mandat de arestare pentru 30 de zile. În acest caz s-a instituit şi sechestru asupra autoutilitarei în valoare de cca. 3.000 euro.

Poliţia Suceava mai arată că vineri au fost continuate cercetările referitoare la sesizarea prin SNUAU 112 făcută la 24 august de către un bărbat din oraşul Frasin, cu privire la faptul că membrii unei familii au pătruns în curtea locuinţei sale şi au distrus mai multe geamuri de la casă.

Astfel, în urma administrării probatoriului, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi ulterior punerea în mişcare a acţiunii penale, faţă de trei inculpaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 44 de ani, toţi din localitate, pentru comiterea infracţiunilor „violare de domiciliu”, „ameninţare” „distrugere” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

În continuare, în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi pentru prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni, în concret pentru împiedicarea inculpaţilor de a influenţa victimele şi a comite noi infracţiuni îndreptate împotriva acestora, s-a propus de către organele de poliţie luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţi.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului şi-a însuşit propunerea formulată de organele de poliţie şi a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o durată de 45 zile, iar după definitivarea cercetărilor se va dispune procedural.

Într-un alt caz sesizat Poliţiei Liteni prin care se reclama că doi soţi de 32 ani şi de 29 ani, localnici, au fost loviţi cu obiecte contondente de către vecinii lor, de 42 ani şi de 35 ani, ambii din aceeaşi localitate, pe drumul din apropierea locuinţei lor, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii „lovire sau alte violenţe”.

În contextul verificărilor efectuate şi a activităţilor investigativ-operative, la data de 31.08.2017, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de bărbatul de 42 de ani şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. De asemenea, prin ordonanţă s-a dispus reţinerea acestuia şi introducerea în arestul IPJ Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: