Era în anul 1982 când un grup de intelectuali entuziaşti, sub conducerea directorului muzeului etnografic din acea vreme, cu aprobarea organelor administraţiei de stat, a avut strălucita idee de-a înfiinţa un festival, mai precis un târg al olarilor. Din colectiv făceau parte Dragoş Cusiac, directorul muzeului, maeştrii Marcel, Nicolai şi Florin Colibaba. Prima ediţie au organizat-o cu forţe proprii, apoi organizarea a fost preluată de primărie. Se bazau pe rezultatele cooperativei de ceramică din Marginea, pe inimosul Colibaba şi pe tradiţiile milenare ale ceramicii pe meleagurile bucovinene.
Anii au trecut şi târgul olarilor din Rădăuţi a devenit din ce în ce mai cunoscut şi mai puternic. El are şi-un nume predestinat „Ochiul de păun”, care la această dată este un „brand de Bucovina”. De-a lungul anilor, dintr-un târg local a ajuns acum târg internaţional, faima lui trecând de mult graniţele României.
Pentru această ediţie, a XXXV-a, trei au fost instituţiile locale care şi-au asumat răspunderea organizării: primăria, casa de cultură şi muzeul.
Programul târgului s-a desfăşurat pe durata a trei zile. Joi au fost primite delegaţiile meşterilor olari participante la târg din centrele tradiţionale de ceramică, acestea purtând o discuţie cu primarul urbei; vineri s-a deschis oficial târgul, s-au jurizat produsele, s-a vizitat o expoziţie de ceramică de Marginea organizată în sălile muzeului, s-a vernisat o expoziţie de pictură, intitulată „Naivitatea culorilor”, şi s-a desfăşurat un spectacol folcloric.
Sâmbătă s-a vizitat târgul olarilor, artişti locali au prezentat un spectacol folcloric, precum şi unul susţinut de „Giemsi”, iar apoi s-au premiat câştigătorii campionatului de minifotbal „Cupa Nikodemus – Babiuc”. În ziua a treia, duminică, au fost decernate premiile celor două secţiuni ale târgului, „Tradiţie şi „Creaţie”, şi Marele premiu Constantin Colibaba”. La ediţiile anterioare, a fost obţinut de ceramiştii Cornel Sitar din Baia Mare; Mischiu Constantin, Horezu; Bledea Adrian, Baia Mare; Paşcaniuc Dumitru, Marginea. La ediţia 2017, trofeul i-a fost acordat ceramistului Liviu Sitar din Baia Mare. Este foarte puternic acest centru ceramic, dacă trei reprezentanţi ai acestuia au primit marele premiu până acum. Premiul acesta se acordă o singură dată în viaţă, pentru întreaga activitate.
Jurizarea a fost efectuată de specialişti etnografi şi de reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare, care au urmărit păstrarea tradiţiei şi creativitatea meşterilor. Toţi cei 30 de meşteri olari participanţi au primit diplome şi câte un premiu de 200 de lei, asigurându-li-se cazarea şi masa. Au fost meşteri ceramişti din Baia Mare, Horezu, Braşov, Paşcani, Arad, Miercurea Ciuc, Corund, Deva, Dej, Galaţi, Botoşani, Dorohoi, Mureş, Marginea şi Rădăuţi. Au răspuns invitaţiei şi ceramişti din Basarabia şi de la Cernăuţi.
Ilie Olărean, reprezentantul muzeului organizator, ne-a mai declarat: „Amploarea acestui eveniment va fi întregită cu participarea unor reprezentanţi ai altor meşteşuguri tradiţionale, cum ar fi: cusături populare, sticlărie, pielărie, sculptură în lemn şi în os, împletituri, icoane, ouă închistrite, obiecte prilejuite de sărbătorile tradiţionale. Să ştiţi că va fi foarte greu de acordat marele premiu, pentru că toţi meşterii au prezentat obiecte şi tehnici remarcabile”.
Ceea ce-am admirat vizitând târgul, ca şi cele spuse de Lucica Georgescu şi de Ilie Olărean, m-au îndemnat să stau de vorbă cu mai mulţi meşteri populari. Mi-a plăcut c-au fost cu toţii foarte vorbăreţi, împărtăşindu-mi din tainele meşteşugurilor pe care le practică. Interesant este că niciun meşter oaspete n-a avut nimic de reproşat organizatorilor, toţi fiind foarte mulţumiţi de condiţiile asigurate târgului, de vânzarea produselor şi de stimulentele primite.
Din dialogul purtat cu maestrul Florin Colibaba am reţinut, pentru cititori, că „olăritul în zona Bucovinei are o tradiţie de peste 250 de ani. Realizăm aici renumita ceramică de Kuty, mult apreciată, chiar şi în toată lumea. Mă bucur că ştiţi că sunt membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România încă din anul 1995. De fapt, noi suntem o familie de ceramişti din tată-n fiu, probabil chiar dintre primii ceramişti pe aceste meleaguri. Am fost prezent la foarte multe târguri de ceramică din România, poate chiar la toate, precum şi la cele foarte mari din Germania, Statele Unite ale Americii. Din anul 1975 şi până-n 2010 am luat numai premiul I la aceste târguri. Am deprins meşteşugul olăritului de la bunicul meu, pe când aveam 19 ani, şi iată că-l practic şi astăzi. Au fost târguri la care i-am devansat chiar şi pe cei mai mari ceramişti, cum au fost Viişoreanu, Ogrezeanu şi alţii. Mă bucur că-n urbea mea natală acest târg se desfăşoară de 35 de ani şi-i urez viaţă foarte lungă”.
Am observat standul olarilor din Baia Mare şi m-am apropiat repede, dorind să mai stau de vorbă cu maestrul Cornel Sitar, care luase marele premiu la prima ediţie când acesta s-a acordat. Dar l-am găsit pe Liviu Sitar, fratele său, împreună cu distinsa sa soţie, doamna Angela, tot maestru ceramist. Mi-au declarat cu mândrie că meşteşugul acesta este dus mai departe de familie prin Chira-Florica şi Daniel, copiii lor. Am mai reţinut: „Am reuşit să revitalizăm ceramica săsească de Saschiz. Am participat absolut la toate târgurile din România şi în străinătate am fost la cele din Austria, Germania, Elveţia şi vom mai merge. Meseria de ceramist nu este prea rentabilă, este doar pentru supravieţuire. Este o muncă grea şi continuă. Am constatat că străinii apreciază ceramica românească”. Le-am mulţumit pentru cele spuse şi le-am urat noroc. S-a adeverit urarea, pentru că Liviu a fost distins la această ediţie cu Marele premiu „Constantin Colibaba”.
M-am oprit apoi la standul lui Maxim Petru din Dorohoi, care mi-a declarat: „Am învăţat olăritul de la socrul meu şi-l practic împreună cu Cătălina, soţia mea. Lucrăm în familie, antrenând în această activitate şi pe băieţelul nostru de 7 ani, pe care l-am iniţiat şi care iubeşte acest meşteşug. Dar îl pregătesc şi pe Adrian, fratele meu, în olărit. Noi lucrăm ceramică neolitică de Cucuteni, cu o interpretare personală. Lucrăm de 20 de ani ceramică, iar la târgul de la Rădăuţi venim de 9 ani. Lucrăm numai în olărit şi vom mai veni la Rădăuţi, unde sunt condiţii foarte bune”.
Privirile mi-au fost atrase de-un pavilion pe care scria „Ceramica Parlui”, iar dedesubt: „Producem suvenire, creaţii din ceramică, oale ulcioare, farfurii, clopoţei, panouri, magneţi etc”. Într-adevăr gama această de produse era expusă pe rafturi. Şi, cum era basarabean de-al nostru, am intrat în vorbă cu ambii soţi şi-am aflat destule lucruri, printre care… „venim la acest târg prima dată şi vom mai reveni cu plăcere, dacă vom fi invitaţi. Am fost în România la târgurile din Iaşi, Piatra Neamţ, Brăila. N-am fost încă la niciun târg internaţional. Noi suntem pictori de meserie şi ne decorăm singuri produsele. Am învăţat meseria de olar de la mai mulţi meşteri din zona noastră. Continuăm această activitate, mai ales că cele două fete ale noastre au îndrăgit această meserie şi ne ajută şi pe noi”. Am remarcat că pe spatele cărţii lor de vizită scria: „Membri ai Uniunii Meşterilor Populari din Republica Moldova”, fiind fotografiate cele douăsprezece obiecte pe care ei le realizează.
Deoarece Lucia Georgescu şi Ilie Olărean mi-au declarat că au fost chemaţi la târg şi meşteri populari de alte specialităţi, m-am oprit la standul Măriuţei Galan, bucovineancă de-a noastră. O ştiu că nu este zgârcită la vorbă, dar în acel moment era copleşită de cumpărători. Mare înghesuială era la standul ei! Dar, cu toate acestea, mi-a adresat şi mie câteva cuvinte: „M-am specializat în realizarea de costume populare, învăţând meseria de la mama mea, vestită cusătoreasă, încă de mic copil. Apoi m-am perfecţionat la şcoală, la orele de lucru manual. Mă mai ocup cu realizarea ouălor închistrite, chiar şi pictez, talent pe care l-am transmis şi lui Ovidiu, fiul meu, care lucrează împreună cu soţia sa. Am realizat la şcoală chiar un cerc de închistrit ouă. Mama mea a lucrat costume populare pentru ansambluri folclorice, cum a fost cazul ansamblurilor «Ciocârlia», «Ciprian Porumbescu» şi celui de la Şcoala Pedagogică Suceava. Nu mai pun la socoteală comenzile individuale. Am cusut costume populare pentru toată zona Bucovinei istorice. Am participat la toate târgurile din România. M-aţi întâlnit şi dvs. la Târgul Bucureşti, unde am stat câte o lună. Îmi place acest târg, pentru că este în Bucovina noastră”.
Nu puteam trece pe lângă standul lui Iordan Guşatu din oraşul Băbeni, judeţul Vâlcea, fără să mă opresc. Prezenta produse realizate din lemn. A fost foarte amabil şi mi-a spus: „De la vârsta de 10 ani cioplesc în lemn. Meşter l-am avut pe tata, mare cioplitor în lemn. Execut tot ce se poate ciopli din lemn: coveţi, căuşe, linguri, fuse, furci. Am fost prezent la toate târgurile meşteşugarilor din România. În străinătate am fost în Turcia şi Germania. La Rostok am pregătit copii timp de o lună. Le-am destăinuit din acest meşteşug. Folosesc lemn de salcie, tei şi plută. La Rădăuţi vin de-abia de 2 ani. La târguri am primit premiul I, cupe, diplome, iar la Rădăuţi ne-au dat şi bani. Observaţi scaunele acestea, şapte la număr. Le-am cioplit aici, pe durata celor 3 zile. Tradiţia o transmitem din tată-n fiu”.
Pe lângă acestea, facem cunoscut că administraţia locală, împreună cu muzeul, a organizat un târg de antichităţi în parcul din faţa primăriei, unde-am putut vedea o afluenţă mare de vizitatori. Ce mai, alese şi sincere felicitări celor care duc tradiţia mai departe! Mai ales că am constatat că totul se face cu foarte, foarte multă muncă, cu eforturi deosebite.
Text şi foto: prof. Gh. Dolinski
Comentarii