Creşterea salariilor bugetarilor a dezechilibrat piaţa suceveană a muncii

> „Din păcate, descurajaţi de aceasta, foarte mulţi suceveni au plecat la muncă în străinătate şi patronii nu mai au cu cine lucra” susţine Ion Lungu, primarul Sucevei

> Primăria nu găseşte constructori pentru lucrările de investiţii, intervenţiile de modernizare a reţelelor de termoficare riscând să nu fie încheiate până la venirea îngheţului

Pe piaţa locală a muncii nu se mai găsesc muncitori calificaţi, de această problemă lovindu-se inclusiv Primăria Suceava. Primarul Ion Lungu a declarat ieri, cu prilejul comandamentului de monitorizare a lucrărilor de investiţii în curs, că pentru unele dintre lucrările scoase la licitaţie nu s-a prezentat niciun ofertant.

„Avem licitaţii la care nu se prezintă nimeni. Am scos la licitaţie o parte din lucrările de extindere la Colegiul Naţional «Petru Rareş» şi nu am avut niciun ofertant. Una dintre cauze o constituie faptul că nu mai există forţă de muncă pe piaţă, odată cu aceste dezechilibre care s-au produs între salariile bugetarilor şi cele de la privaţi. Din păcate, descurajaţi de aceasta, foarte mulţi suceveni au plecat la muncă în străinătate şi patronii nu mai au cu cine lucra. Lipsesc mai ales oameni de specialitate, sudori, instalatori, mecanici şi alţi specialişti” a precizat şeful executivului sucevean.

Edilul-şef face aceste afirmaţii pe fondul neabordării, cu toată forţa, de către Consix Bucureşti, a lucrărilor de înlocuire a conductelor de transport al agentului termic din cartierul Obcini. Dacă în Zamca şi Centru modernizarea sistemului de transport şi distribuţie este oarecum în grafic, şeful administraţiei locale se teme că în cartierul Obcini – inclusiv pe motiv de forţă de muncă insuficientă – pe constructori „îi va prinde îngheţul”.

„Dacă în cartierul Zamca lucrările vor fi finalizate până pe 30 septembrie, rămâne o mare problemă în cartierul Obcini, unde stadiul fizic este de circa 25%. Ca atare, am cerut constructorului, cu toată fermitatea, să aducă forţă de muncă, să angajeze şi alte formaţii, în aşa fel încât să mai deschidem şi alte fronturi” a explicat Ion Lungu, asigurând că, personal, la începutul săptămânii viitoare, va fi în Bucureşti, unde va cere deblocarea celor 7,3 de milioane de lei, sumă aprobată prin programul „Termoficare 2009-2020”.

Intervenţiile de modernizare de anul acesta vizează punctul termic Obcini IV, cu circa 2,7 km de conducte; punctul termic Zamca, cu aproximativ 2,1 km de reţele; punctul termic de pe strada Ion Vodă Viteazu; cu 115 de metri de conducte. Întrucât, până acum, de la bugetul de stat nu s-a dat niciun ban, lucrările au fost susţinute cu 2 milioane de lei din bugetul local, respectiv din cota de participare financiară a municipiului Suceava. (AVA)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: