Primul spital al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cel de la Dolhasca

„Un spaţiu al vindecării trupeşti şi sufleteşti”

Prima unitate spitalicească a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost sfinţită de curând, urmând ca în perioada următoare să fie date în folosinţă toate secţiile. Unitatea medico-socială „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” se află în oraşul Dolhasca şi va oferi servicii medicale la peste 10.000 de locuitori din zonă. Pe 20 august 2017, ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit paraclisul

şi troiţa din incinta unităţii medicale, farmacia şi cabinetul stomatologic, secţii ale spitalului în care se lucrează deja cu personal calificat, şi celelalte spaţii cu destinaţie medicală sau administrativă.

Noua instituţie medicală funcţionează pe locul unde a funcţionat până la începutul anilor ‘90 Spitalul Dolhasca, ca anexă a Spitalului Municipal Fălticeni. Proiectul noului spital din Dolhasca a fost iniţiat în anul 2004, când părintele Gheorghe Saftiuc a preluat o clădire degradată, fără acoperiş, cu geamuri sparte şi uşi distruse şi a transformat-o într-una modernă şi funcţională. Proiectul a fost realizat în mare parte prin efortul pr. Gheorghe Saftiuc de la Parohia „Învierea Domnului” din Dolhasca, Asociaţiei „Mila creştină” din localitate, Ocolului Silvic “Silva Bucovina”, Consiliului Local Dolhasca, Protoieriei Fălticeni, dar şi din alte surse.

Vechiul spital a fost modernizat şi extins cu ajutorul finanţării venite din partea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, interiorul fiind realizat după ultimele standarde, conform reglementărilor actuale. În afara spaţiilor spitaliceşti au mai fost construite spaţii în care vor funcţiona un laborator de analize, cele două centrale termice pe lemne, o sursă autonomă de energie electrică care va intra automat în funcţiune în cazul unor avarii la reţeaua electrică a oraşului, fiind amenajate şi locuinţe pentru medici. Spitalul, având 35 de paturi, a fost dotat cu aparatură modernă şi este deservit de doi medici, şase asistenţi medicali şi infirmiere. În apropierea unităţii medicale a fost ridicat şi un paraclis cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

„Am convingerea că majoritatea celor prezenţi astăzi la acest multiplu eveniment cunosc istoria acestui loc. Acest spital va fi un spaţiu al vindecării trupeşti şi sufleteşti, tot ce s-a realizat aici fiind făcut cu oameni pentru oameni. Ca preot, am văzut multă suferinţă trupească în rândul oamenilor, încât m-am simţit obligat să fac ceva în acest sens. Nu aş fi putut face ceva singur, nu este jertfa mea personală sau a celor apropiaţi mie, este o jertfă comună nouă tuturor, peste care Cel de Sus şi-a pus girul şi mila Sa. Când se strigă pe nedrept în popor «vrem spitale şi nu catedrale», comunitatea din Dolhasca, din care mă mândresc că sunt şi eu o mică fărâmă, demonstrează că Biserica ştie, poate şi se implică în vindecarea sufletească, dar şi trupească. Prin efortul comun al bisericii, al autorităţilor de stat şi locale, al societăţii civile s-a realizat această unitate medicală a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor care va servi nevoilor comunităţilor noastre din Dolhasca şi din împrejurimi” a spus pr. Gheorghe Saftiuc la sfinţirea celei mai noi unităţi medicale din judeţul Suceava.

Şcoala şi spitalul au fost redate comunităţii după ce instituţiile statului le-au abandonat

Pe 20 august, ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a fost aşteptat de credincioşii din Dolhasca, ca şi de cei veniţi din alte localităţi ale judeţului şi de soborul de preoţi şi diaconi care au oficiat slujba de sfinţire, conform tradiţiei, cu colac şi sare. Înaltul ierarh a făcut mai întâi sfinţirea Paraclisului „Sfântul Gheorghe”, ridicat în curtea spitalului, apoi a intrat în toate spaţiile noului spital pentru a le stropi cu apă sfinţită şi a pentru a face semnul crucii cu sfântul mir, după care a oficiat Sfânta Liturghie. Programul liturgic prilejuit de sfinţirea paraclisului şi a spitalului a început în după-amiaza zilei de vineri, 18 august, la Biserica „Învierea Domnului” din Dolhasca, prin aducerea moaştelor Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou, ale Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina, precum şi a unei copii a icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”, prilej cu care au fost oficiate slujba Aghiasmei şi Taina Sfântului Maslu. A doua zi, sâmbătă, începând cu ora 8, în aceeaşi biserică au avut loc Sfânta Liturghie, urmată de o slujbă de pomenire pentru ctitori, iar seara s-a desfăşurat Slujba Privegherii.

În cuvântul său din cadrul Sfintei Liturghii, ÎPS Pimen a mulţumit preotului Gheorghe Saftiuc şi familiei sale pentru tot ceea ce au făcut pentru comunitatea din Dolhasca. Pr. Saftiuc nu a putut privi cu nepăsare cum clădirea unei şcoli părăsite şi cea a fostului spital stăteau să se prăbuşească în apropierea locuinţei sale şi a început mai întâi renovarea vechii şcoli, pe care a transformat-o în Casa de Copii „Sfântul Gheorghe” şi unde 20 de copii au regăsit căldura familiei pierdute. Şi clădirea spitalului din Dolhasca se năruia şi, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, părintele a luat imobilul lăsat în paragină şi l-a redat comunităţii, gândindu-se la localnicii bolnavi din satele învecinate care nu aveau unde să-şi aline suferinţele.

„Iubiţi credincioşi, este un moment de bucurie sufletească, un moment de cercetare a cugetelor noastre ca să fim darnici, buni la inimă şi îngăduitori pentru cei din căminele de bătrâni, din căminele de copii şi din centrele, adăposturile spitaliceşti. Iar părintele Saftiuc, maica preoteasă şi fiul lor Mihai sunt oameni îngăduitori şi de ajutor, făcând peste puterile lor ceea ce au trebuit să facă pentru binele oamenilor” a spus ÎPS Pimen.

Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte, prezent la Dolhasca la sfinţirea noii unităţi medicale, a vorbit despre activităţile social-filantropice derulate, în ultimii ani, de Biserica Ortodoxă Română şi a apreciat efortul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi al preotului Gheorghe Saftiuc de a oferi servicii medicale spitaliceşti în diferite specialităţi medicale pentru 10.000 de locuitori.

„Să nu uităm că scopul principal al lucrării Bisericii este sfinţirea şi mântuirea oamenilor şi, mai apoi, asistenţa socială care, desigur, este foarte importantă. Aceşti secularişti critici ai Bisericii Ortodoxe Române refuză să vadă realitatea celor peste 500 instituţii şi programe social caritabile ale Bisericii Ortodoxe, peste 150 cantine sociale, zeci de organizaţii şi programe de asistenţă socială şi social-medicală, din ce în ce mai multe farmacii sociale şi clinici” a spus Victor Opaschi.

Foto: Protoieria Fălticeni

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: