> Într-un meci contând pentru etapa a IV-a, Foresta Suceava – FC Argeş 0-2
Foresta Suceava a pierdut rezonabil în etapa a IV-a a Ligii a II-a de fotbal în faţa celor de la FC Argeş. După ce a încasat 31 de goluri în trei runde, gruparea suceveană a cedat doar cu 0-2 în faţa celor de la FC Argeş.
Deşi a avut patru seniori în primul 11, Cerlincă, Stănescu, Masella şi Diallo, jocul a curs înspre poarta suceveană încă din start, dar tânărul Sebastian Bâlbă s-a opus cu succes deschiderii scorului, respingând mingea în bară la o lovitură liberă executată de Raul Costin. Cu italianul Masella şi ghanezul Diallo în linia de apărare, reduta gazdelor a cedat în minutul 25 al întâlnirii, când argeşenii au beneficiat de un corner de pe partea dreaptă, mingea a ajuns în centrul careului, de unde acelaşi Raul Costin a înscris cu un şut la colţul lung.
De partea cealaltă, careul piteştean a fost liniştit, jucătorii Forestei Suceava, care s-au ocupat în principal de defensivă, au trimis un singur şut spre poarta oaspeţilor, prin Robert Bosânceanu. S-a intrat cu 0-1 la pauză, în aplauzele celor aproximativ 1.100 de spectatori veniţi să vadă noua faţă a echipei locale de fotbal, după aducerea celor patru investitori străini pe „Areni”.
FC Argeş a vrut să scape repede de orice emoţii şi a făcut-o la cinci minute de la reluarea jocului, când Năstăsie a profitat de o gafă a defensivei sucevene şi l-a învins pe Bâlbă cu un şut puternic din marginea careului. Nou intratul Buhăescu a ratat apoi o ocazie monumentală, după o aruncare greşită a portarului sucevean, iar pe contre, Cerlincă a trimis mult peste ţintă de la 25 de metri. Coroamă a expediat primul şi singurul şut pe spaţiul porţii adverse în minutul 68, când portarul Octavian Popescu, care a şomat, a respins în lateral.
În ultimul sfert de oră, David Andrei, Buhăescu şi Ionuţ Şerban au trecut, rând pe rând, pe lângă golul trei, iar pe final, Foresta a ridicat spectatorii în picioare la câteva faze fixe pe care le-a avut în preajma careului echipei din Trivale.
Foresta Suceava – FC Argeş s-a terminat 0-2. Formaţia suceveană a pierdut şi al patrulea meci, dar nu a mai luat un sac de goluri, aşa cum s-a întâmplat în primele trei runde ale Ligii a II-a.
Programul etapei a IV-a:
Ripensia Timişoara – ASA Tg.Mureş 3-2
Sportul Snagov – CS Afumaţi 2-0
Dunărea Călăraşi – CS Baloteşti 2-1
Olimpia Satu Mare – Hermanstadt Sibiu 2-0
UTA Arad – CS Mioveni 1-1
Pandurii Tg.Jiu – Academica Clinceni 1-2
ASU Poli Timişoara – Metaloglobus Bucureşti 0-2
Ştiinţa Miroslava – Chindia Târgovişte 0-9
Luceafărul Oradea – Dacia Brăila 3-4
Foresta Suceava – FC Argeş 0-2






























Comentarii