Flash

 Doamne, ce frumos vorbesc politrucii noştri! Atât pe plan naţional, cât şi local. Şi câte promisiuni, frate. Şi ce se mai alege din ele? Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt. Spre exemplu, la nivel de ţară, elevii de clasa a V-a vor începe luna viitoare noul an şcolar cu o nouă programă, dar fără manuale. În schimb, promite actualul ministru al învăţământului, o mulţime de copilaşi vor avea parte de tablete performante, iar profesorii de laptopuri. La nivel local, se tot vorbeşte de nu ştiu câtă vreme despre noul cartier pentru tineri, Europa, de pe dealul Tătăraşi din municipiul reşedinţă de judeţ. Cică se conturează deja respectiva nouă zonă urbanistică. Şi aici vine edilul-şef care declamă: „Racordurile la apă şi canalizare nu vor mai fi premise după ce se toarnă asfalt”. Hai nu serios? Dar asta este o veche obişnuinţă la noi. Azi asfaltezi şi peste două zile spargi înapoi ca să mai aibă oamenii de lucru. Şi, la urma urmei, de ce nu se grăbeşte racordarea persoanelor respective la utilităţi şi abia apoi să înceapă asfaltarea? De unde graba asta, că am văzut asfaltându-se pe ploi torenţiale şi chiar pe ninsoare. Că n-a ţinut stratul asfaltic, asta-i altă poveste. Dar aşa-i pe la noi. Se pune tot timpul căruţa înaintea boilor. Sau, mă rog, mai e o vorbă veche: „Văruit pe necârchit, bogdaproste c-am gătit”. Şi tot la nivel local, avem valori de nu numa-numa. Ca spre exemplu un inginer silvic din Bosanci care a absolvit şi facultatea de drept şi care lucrează la Urbanism în primăria comunei menţionate care se doreşte şef la Direcţia de Sănătate Publică. Acesta a mai încercat de două ori, fără succes, să devină director la Casa Judeţeană de Pensii, iar apoi s-a înscris la concurs pentru a lua în mână frâiele Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, unde a reuşit să treacă proba scrisă. Dar ca să înţelegeţi cam ce „tovarăş” e domnul respectiv, vă citez din gândirea lui: „persoana care are calitatea de director al unei instituţii a statului trebuie să susţină politicile guvernului şi să aplice legea în vigoare”.

Cosmin Leahu

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. putatorul says:

    Da după ce se toarna asfalt produsele de canalizare se vor da … din mână în mână pâna în fund la … canalizare.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: