La Suceava, în Cetate

 De câte ori am fost, în anii din urmă, la Festivalul de Artă Medievală, am căutat în jur personaje. Le-am căutat, le-am găsit şi le-am privit cu interes costumele, uneltele, armele, m-am dus cu imaginaţia în trecut admirându-le, le-am apreciat măiestria şi talentul.

Am fost, de data aceasta, în Cetate, să privesc oamenii care, împreună, dau viaţă festivalului. Şi i-am găsit, fiecare pe lângă cortul său, încă de când am pătruns în curtea interioară, sau jos, în Şanţul de apărare, unde am ţinut neapărat să merg să-i văd pe sucevenii noştri.

 Cetatea copiilor fericiţi

Râsete de copii şi ţipete de bucurie, în curtea Cetăţii. Se distingeau din zarva generală şi te îndemnau să le cauţi, să le găseşti, să le desluşeşti.

– Ce este aceasta?, întreabă un copil arătând spre o secure cu două tăişuri.

– O secure. Noi spunem că este securea lui Batman, îi răspunde băieţelului cu bucle blonde Sergiu Baciu, cavaler în Ordinul Cavalerilor Lup, ce adună pricepuţi mânuitori ai armelor. În jurul lui, cu ochii mari, Mihnea, David, Ştefan şi Sofia, toţi din Galaţi.

M-am dus spre cortul Lupilor atrasă fiind de entuziasmul copiilor şi am aşteptat până ce Sergiu le-a arătat, între mirări şi satisfacţii, ce arme doreau să vadă. Arme aduse din „bârlogul” de la Târgu Mureş, făcute de cavalerii din ordin. Sergiu a mai fost la o ediţie a festivalului, i-a plăcut, îi place şi acum că vine multă lume, că are în jur copii curioşi, care vor să vadă, să pună mâna. E băiat tânăr, în ordin a fost învestit acum un an şi, între altele, face o observaţie, uşor de înţeles pentru cineva de vârsta lui: „Sucevencele sunt foarte frumoase”.

Se întâmplă să dau de familia Mocanu din Galaţi oriunde mă întorc, probabil cei patru copii trag în toate părţile. Ne întâlnim de câteva ori şi, dacă tot am în faţă o doamnă drăguţă şi cu vorbă frumoasă şi caldă, o întreb de sănătate, dacă-i place în cetate şi ce anume: „Îmi place foarte mult atmosfera plină de istorie, este o încărcătură fenomenală aici, foarte frumos. Noi, românii, dăm mulţi bani să mergem «afară» şi să vizităm frumuseţile altor ţări. Am găsit şi acolo locuri frumoase, într-adevăr, dar este mai frumos la noi în ţară”, îmi zice Daniela Mocanu, având aerul unei persoane care ştie ce spune. Este prima dată când vine aici şi e plăcut surprinsă de „atmosfera frumoasă”. A venit, cu inima deschisă, să vadă locuri noi, să descopere frumosul pe care l-a şi găsit, peste tot, „întotdeauna găseşti ceva frumos, numai să vrei să vezi”. Iar copiii sunt foarte încântaţi, mai ales că s-au bătut cu arme adevărate.

Boldur şi-al său buzdugan uriaş

Priviţi ce munte de bărbat şi ce buzdugan fioros are! Tudor Moloce – doamne, ce băieţel curajos, i se citea curajul în ochi când a fost provocat – nu s-a speriat deloc de el. Înarmat cu ditamai sabia manufacturată dintr-un balon, i-a dovedit şi pe uriaşul Boldur – întruchipat de actorul Marius Rusu, şi pe Sultan, interpretat de Iftode Floran, ambii de la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache”, din Botoşani, teatru care a bucurat privitorii cu patru reprezentaţii – „Punguţa cu doi bani”, „Legenda Cetăţii Neamţului”, „Soacra cu trei nurori” şi „Fata babei şi fata moşului”.

Mi-a povestit despre ei, despre cât de cald şi de greu îi va fi lui Boldur zilele acestea să lupte cu copiii cei neînfricaţi, Andreea Popovici, colaboratoare a teatrului, care dădea dovadă de mult tact şi talent când îi îndemna pe aceştia să-şi măsoare puterile cu el.

Şi, oricât mi-ar atrage atenţia uriaşul Boldur, nu pot să nu-l observ pe Măria Sa Ştefan, care cutreieră Cetatea, privind maiestuos, dar, în acelaşi timp protector la supuşii săi veniţi la distracţii medievale.

„Ne place să fim musafiri în Bucovina”

Prea frumos au dansat fetele acestea ca să nu merg să schimb vreo două vorbe cu ele. „Ce să vorbim? Nu ştim ce să vă spunem”, mi se răspunde, dar eu ştiu bine că dacă o conversaţie nu se urneşte, începi a vorbi despre vreme. Le e cald, nu le e uşor aşa, costumate, ba una din ele are şi un guler de blană la gât, dar nu-i bai. Conversaţia începe să curgă şi găsesc în ele nişte interlocutoare minunate. Aflu că reprezintă Ordinul Cavalerilor de Mediaş, judeţul Sibiu, că sunt primul ordin cavaleresc artistic din ţară şi că să tot fie vreo 18 ani de când o cutreieră. Andreea Laszlo, Alisa Voieşan, Ildiko Antal, prin vocea „purtătoarei lor de cuvânt”, Daniela Lupu, se declară bucuroase că se află în Bucovina. „Am venit aici la opt sau nouă ediţii, nici noi nu mai ştim ”, spune Daniela. „La Suceava ne simţim cel mai bine, organizarea este extraordinară, oamenii sunt frumoşi, de-abia aşteptăm să venim aici să mâncăm plăcinte «poale în brâu». De fapt, orice ne dau mâncăm cu poftă, pentru că mâncarea este foarte bună şi, mai presus de toate, oamenii sunt prietenoşi şi calzi. Ne place să fim musafiri în Bucovina”.

Cei doi cavaleri aflaţi lângă noi dau din cap aprobator. Vânătăile? Sunt pictate, să nu mă îngrijorez. Cică fetele sunt foarte impresionate când îi văd aşa.

Cetatea de Scaun îşi are străjerii ei

Cobor în Şanţul de apărare să îi caut pe participanţii suceveni la festival. Mă pofteşte în cortul lor Crina Voloşeniuc, îmi dă un tânăr domn un scăunel cu trei picioare şi ne punem pe poveşti, pentru că avem ce povesti. „Straja Cetăţii Sucevei” şi „Ordinul Solomonarilor”, constituite în 2012, participă la festival de la înfiinţare, prima dată fiind prezenţi alături de o trupă din Sibiu, „Gladius Dei”. „Apoi am început să venim singuri, ne-a ajutat foarte mult domnul Ursu (directorul Muzeului Bucovinei – n.n.), întotdeauna ne-a ajutat, cu sfaturi şi cu ce a putut, întotdeauna a avut disponibilitate pentru noi”, spune Crina.

22 de oameni sunt în componenţa ambelor trupe: „Straja Cetăţii Sucevei” – „care e partea de medieval, ceea ce se vede pe timp de zi, unde facem reconstituire istorică” şi „Ordinul Solomonarilor” – „care nu este un ordin cavaleresc, nu şi-a dorit să fie niciodată”, ei sunt cei care „îşi fac treaba cu focul şi care au activităţi ce ţin de fantezie, de ireal, de fantastic”.

Membrii celor două trupe, cu vârste diferite (15 ani are Vladimir şi 37 – Giani) mai sunt plecaţi prin ţară, mai lucrează şi se pregătesc şi separat, dar se adună de fiecare dată când este festival la Suceava.

Ce-i mână în luptă, o întreb pe Crina, să fiu în spiritul acestor zile. „Ne mână dorinţa să fie şi Suceava reprezentată aici, la festival, să fie şi o pancartă mică pe care scrie „Straja Cetăţii Sucevei” (sunt aici, la Suceava, străjeri ai cetăţilor Bistriţa, Deva şi Neamţ, a observat reporterul). Am pornit încet, încet, de la un topor, apoi am luat spade, un cort şi am ajuns şi noi să fim puşi pe hartă aici, alături de celelalte trupe, pentru că avem ce arăta. Vin trupe la noi în Cetate şi vrem şi noi să mergem la ei, aşa facem şi un schimb de experienţă”.

Aflu că festivalul nu e un loc unde ies la iveală rivalităţi sau concurenţe. „Este o comunitate primitoare, ne-am ajutat cu trupele de fiecare dată extraordinar de mult, nu se pune problema să se păstreze secrete, ci să se împărtăşească cunoştinţe. Toţi învăţăm cam din aceleaşi surse – internet, cărţi –, împărtăşim cu drag ce am învăţat, nu are rost să lungim drumul omului pentru a-şi găsi răspunsul singur. Poate în alte medii există invidii, râcă, dar niciodată la noi”, spune Crina.

Ce părere are Crina, a crescut festivalul? „Da, a crescut enorm, deşi mulţi de îndoiau de el la început şi prea puţină lume credea că va fi un succes. Dar este un succes, acum este cel mai mare festival medieval din ţară. Am fost anul acesta, ca turist, la Sighişoara, erau acolo prezente 4 trupe, la noi sunt 28, cred. Aici vin trupele cele mai pregătite, aici îşi aduc tot arsenalul, cea mai mare paradă din România aici se desfăşoară, chiar şi din estul Europei, aşa spune domnul Ursu, şi el ştie ce spune, nu «tencuieşte» aiurea vorbe. Trupa braşoveană „Hypnosis”, unde sunt neîntrecuţi îmblânzitori ai focului, face spectacole mari aici, la noi, le pregăteşte special pentru acest festival, toată lumea ştie că aici se întâmplă lucruri frumoase. Şi noi încercăm să venim de fiecare dată cu ceva nou, să ne înnoim spectacolele, să ne prezentăm cât mai frumos. Şi, dacă vedem la alţii ceva deosebit, e pentru noi un impuls pentru a demonstra că şi noi putem”.

Ies din şanţul de apărare al cetăţii, urc drumul ce duce spre ieşire şi dau de un grup de copii despre care aflu, de la însoţitorii lor, că sunt de la o şcoală de vară. Stau pe iarbă, să-şi tragă şi ei sufletul, după o călătorie interesantă în cetate, e tare cald afară. Le-a plăcut mult, îmi răspund la întrebare, tare mult. Întreb ce anume şi nu mai prididesc să notez, să nu-mi scape ceva. Clovnii le-au plăcut şi faptul că au stat de vorbă cu ei, spectacolul de magie a fost grozav, două fetiţe sunt fericite că le-a pictat o zână feţele, băieţii sar să-mi spună că le-au plăcut tare mult armele şi că au tras cu arcul. Nu există interlocutori mai plăcuţi decât copiii, mai ales aceştia, care, înţeleg eu, s-au întâlnit cu trupa „Hocus Pocus” din Sibiu.

O fetiţă vine hotărâtă spre mine şi mă întreabă:

– Sunteţi reporter?

– Da, îi răspund.

– Şi o să scrieţi despre ceea ce aţi văzut aici?

– Desigur.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: