…Ci alei, piste de biciclete, bănci, iluminat, puncte de informare, toalete ecologice sau construcţii de agrement din lemn
Primarul Sucevei, Ion Lun-gu, a declarat, ieri, că a fost finalizat proiectul de lege prin care suprafeţe de pădure din apropierea localităţilor să poată fi transferate în administrarea autorităţilor locale ca păduri-parc, subliniind că nu se vor permite dezvoltări imobiliare, ci doar investiţii pentru agrement.
Lungu a spus că parlamentarii liberali suceveni au finalizat proiectul de lege privind trecerea unor suprafeţe de fond forestier din grupa 1 funcţională vegetativă forestieră cu funcţie specială de protecţie din domeniul public al statului şi din administrarea RNP Romsilva în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.
„Este o titulatură tehnică, specifică” a precizat primarul.
El a mulţumit parlamentarilor liberali de Suceava, menţionând că Primăria a furnizat datele, dar ei au făcut acest proiect de lege. În acelaşi timp i-a mulţumit şi lui Gelu Puiu, fost secretar de stat al Ministerului Apelor şi Pădurilor, membru PNL care a sprijinit elaborarea acestui proiect.
„L-am prezentat preşedintelui PNL Ludovic Orban ca să îl pună ca prioritate pe ordinea de zi a agendei parlamentare a PNL” a spus Lungu.
El şi-a exprimat speranţa ca toţi parlamentarii de Suceava să semneze acest proiect de lege.
„Îmi doresc (ca proiectul – n.n.) să plece de la Suceava semnat de toţi cei 16 parlamentari, patru senatori, zece deputaţi şi doi reprezentanţi ai minorităţilor poloneză şi italiană. Din modul declarativ, toţi parlamentarii au spus că susţin acest proiect de lege şi sper să fie aşa. Voi avea discuţii şi cu doamna prefect, sper să mă sprijine, cu domnul preşedinte Flutur, să putem să trimitem acest proiect în Parlament să intre în dezbatere în sesiunea din toamnă” a spus Lungu.
El a subliniat că în proiect se prevăd şi amenajările care se vor putea face în pădurile-parc, respectiv realizarea de alei din materiale ecologice, realizarea de piste de biciclete, bănci, iluminat, puncte de informare, toalete ecologice, construcţii de agrement din lemn.
„Să nu se gândească cineva că acolo facem dezvoltări imobiliare” a spus Lungu.
Primarul a menţionat că proiectul de lege este un proiect general, pentru că dacă era elaborat doar pentru situaţia din Suceava năştea pasiuni.
„Aşa este un proiect care, practic, acţionează şi la alte localităţi care au astfel de situaţii, păduri-parc, iar eu sper să reuşim ca acest proiect să fie transformat în lege şi să intrăm cât mai repede în administrarea unei suprafeţe de 50 de hectare în parcul Şipote şi peste 100 de hectare în zona Zamca” a conchis primarul.
Deputatul PSD de Suceava, Emanuel Havrici, membru al Comisiei de agricultură şi silvicultură a Camerei Deputaţilor, a apreciat că transferul parcului Şipote la municipiul Suceava este greu de realizat, fiind în proprietatea Ministerului de Finanţe, şi că, în primul rând, trebuie să se ştie clar ceea ce intenţionează Primăria să facă acolo.
„Mai întâi trebuie văzut ce se doreşte cu acest parc. Primul lucru, e nevoie de informarea opiniei publice cu ceea ce se intenţionează. Aici e vorba de o pădure-parc. E în proprietatea Ministerului Finanţelor şi o administrează Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Suceava. (…) Vom vedea ce propunere concretă s-ar putea face pentru transfer de proprietate sau de administrare” a spus Havrici, în cadrul unei ediţii din luna iulie a emisiunii „Exclusiv 90 de minute” de la Bucovina TV.
El a subliniat că acest parc a fost înfiinţat pentru a fi o oază de verdeaţă şi de oxigen pentru municipiul Suceava.
Deputatul a spus atunci că înţelege că municipiul Suceava are nevoie să se dezvolte, dar că, în general, dezvoltarea s-a făcut de cele mai multe ori în detrimentul pădurii.
El a reiterat că în primul rând trebuie ca municipalitatea să spună ce doreşte să facă, iar apoi să se efectueze o consultare dacă şi populaţia doreşte ca pădurea-parc să fie astfel administrată.
„Nu am înţeles în mod concret ce obiective de dezvoltare sunt pentru acest parc” a spus Havrici, adăugând că Primăria Suceava ar trebui mai întâi să arate că poate administra corespunzător actualele parcuri pe care le are, pentru că a văzut şaormerii care se ridică printre copaci…
























Comentarii