Umiliţi pentru curajul de a juca cu fotbalişti de vârsta taţilor lor

Juniorii Forestei ar putea să nu joace a doua etapă cu ASA Tg. Mureş

> Astăzi, conferinţă de presă la Foresta

 Prezenţa juniorilor Forestei pe gazonul stadionului Areni, în a doua partidă a sezonului Ligii a II-a, cu ASA Tg. Mureş, este incertă.

Antrenorul Florin Cristescu declara ieri dimineaţă, înainte de antrenament, că nu ştie dacă va mai continua să-şi supună elevii umilinţelor şi răutăţilor aruncate, de presă şi alţi suceveni, asupra echipei după acel 16-0 încasat la Timişoara în prima etapă.

„Am vrut să ajutăm ca Foresta să nu se desfiinţeze, să poată continua în campionat şi, între timp, poate ceva sau cineva să rezolve problema datoriei, ce poate fi reeşalonată.

Am plecat la Timişoara cu copii de 15, 16 şi 17 ani, care abia peste 4-5 ani vor fi la nivel de Liga a II-a. Practic, timişorenii au jucat cu copii de vârsta copiilor lor. Am stat cu echipa într-o căldură nebună, 7 ore, până a venit o maşină de la Cluj să ne ducă la Timişoara, unde am ajuns la ora 3 dimineaţa. Iniţial am vrut să mă întorc, dar ei au refuzat şi au spus că vor să joace. Să mai zic că nu avem mingi destule, că abia am găsit o pompă se le umflăm pe cele pe care le avem şi că am jucat cu un echipament cu mâneci lungi pe care le-am tăiat înainte de meci?

Aşa am intrat cu copiii la Timişoara. Şi, totuşi, după ce au luat 16 goluri, 500 de oameni de pe stadion i-au aplaudat cu respect. Acasă, în loc să fie felicitaţi pentru curajul lor, au luat şuturi în fund. Ce vină au ei? Au doar vina că au vrut să joace.

Nu ştiu dacă vom intra să jucăm cu ASA Tg. Mureş. Toată săptămâna nu a venit nimeni să ne spună ce planuri are clubul, fie şi pentru următoarea etapă. Trebuie bani pentru salvare, contract cu Jandarmeria, bani pentru arbitri… Etapa viitoare ar trebui să plecam iar în deplasare… Nu ştim nimic, nu a vorbit nimeni cu noi. Dacă nici astăzi la antrenament (ieri – n.n.) nu vine cineva să ne spună ceva, mă gândesc să nu ne prezentăm la meci. Noi vrem să ajutăm, dar nu putem fi bătaia de joc a nimănui” a declarat antrenorul Florin Cristescu.

Nici Andrei Ciutac, preşedintele Consiliului de Administraţie al Forestei, nu a venit ieri dimineaţă cu vreo veste încurajatoare legată măcar de fondurile necesare unui meci pe teren propriu. „Nu ştim dacă avem aceşti bani” a spus el, dar a convocat astăzi presa locală la o conferinţă de presă.

Poate are veşti bune. Sau nu…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: