Femeia romă şi taxiul

Mi-a fost ruşine, zilele trecute, cu „rasa albă” din care se presupune că fac parte. Am avut revelaţia că rasismul se practică încă, feudal, îngăduit, nepedepsit.

O ţigancă sadea, de vreo 30-33 de ani, cu fuste lungi, colorate şi codiţe răsucite pe tâmple, impecabilă în portul ei, curată, cu poşetă pe braţ şi broboadă de mătase albă, imaculată, a încercat să ia un taxi din staţia din faţa Policlinicii „Areni”. Patru „gălbioare” aşteptau gata să preia clienţi, dar trei dintre şoferii acestora au refuzat să plece în cursă cu femeia. Unul preluase chipurile o comandă taman cu 3 secunde mai devreme, altul aştepta să ducă pe altcineva cu care vorbise cică dinainte, iar al treilea n-am mai auzit ce spunea. Au şi dispărut din staţie, de altfel, foarte repede.

După fiecare refuz din portieră în portieră de taxi, pe care o deschidea tot mai timid, femeia încerca să-şi păstreze demnitatea. Înghiţea în sec, ridica bărbia şi încerca din nou. La al treilea refuz, a mutat poşeta pe celălalt braţ şi era gata să renunţe, când al patrulea taximetrist, poate ruşinat de comportamentul rasist al colegilor, i-a făcut semn să urce.

M-am gândit că deja au trecut aproape 170 de ani de la dezrobirea ţiganilor şi vreo 27 de programe europene care au promovat integrarea în comunitate a unor categorii sociale, toleranţe din partea populaţiei majoritate şi egalitatea de şanse pentru toţi românii; dar, pentru unii, aceşti ani au trecut degeaba. Dacă acum vreo 5 ani ditai primarul de Baia Mare propunea construirea unui zid înalt de 3 m între zona ţigănească şi restul oraşului, invocând păstrarea „ordinii şi disciplinei”, probabil nu e de mirare că, recent, trei taximetrişti suceveni au refuzat să ia în maşină o femeie de etnie romă.

Recunosc, nu am prieteni ţigani şi nici nu mă omor după Viorica şi Ioniţă de la Clejani, dar este posibil ca prin tinereţe, după o „Bloody Mary” cu prietenii, să-mi fi scăpat piciorul câteva bătăi pe vreun ritm drăcos al celor de la „10 Prăjini”.

Ştiu însă câţiva tineri din comunităţi rome ale judeţului, frumoşi şi ambiţioşi, care nu s-au căsătorit la 12 ani, n-au ajuns la puşcărie, ci au dat bacul şi au gânduri de facultate. Mai cunosc ţigani care-şi câştigă singuri pâinea, nu sparg case, n-au cerşit în viaţa lor, ba îşi mai trimit şi copiii la şcoală, ţigani cu care mă salut şi ne întrebăm de sănătate şi de-ale vieţii. Nu le fac vreo favoare că mă opresc în drum la o vorbă şi nici ei nu se consideră mai importanţi din caza asta. Nu mă cred grozavă pentru că ajut la „integrarea romilor în comunitate”, iar ei consideră saluturile noastre ca fireşti contacte de bun-simţ. Mai recunosc şi că nu toţi miros a „Gucci by Gucci” şi nu toţi au terminat Conservatorul, dar dintre aceştia sunt destui şi printre blonzii, bruneţii şi roşcaţii rasei de care, cu onor, aparţin.

Mărturisesc în concluzie că nu mă prăpădesc de dragul ţiganilor, acelora care parcă stau tot timpul la pândă, care lasă în urmă inconfundabil miros de afumătură, care vorbesc tare şi le ard ochii în cap într-un anume fel. Le recunosc însă dreptul la convieţuire, la omenie, la coabitare, dreptul de a fi ei înşişi şi dreptul de a nu fi victime ale segregării şi rasismului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI