Sufletul românului tânjeşte mereu spre începuturi… Şi dacă ne-a fost dat ca prin însăşi firea noastră să nu uităm rădăcinile prin care ne tragem seva, zi de zi încercăm să înţelegem cu sfială şi sfinţenie fărâma de clipă ce pâlpâie în candela timpului.
E nevoie uneori să se mai nască, să renască suflete ce au curajul şi puterea să se aşeze cu piepturile deschise înspre adierea vântului sau răceala necruţătoare a nopţilor de iarnă, să se contopească cu propria lor umbră pentru a da sens unor idei.
Nu se putea boteza mai frumos şi mai semnificativ acest mănunchi de inimi mari ce stă pază la hotarul neamului nostru pentru a păstra peste timp puritatea izvorâtă din adâncul fiinţei sale, adevărată comoară cu care ne simţim bogaţi şi permanent noi înşine…
Nimic mai firesc şi mai binevenită iniţiativa încolţită acum 10 ani „pe un picior de plai” mioritic, sfinţit de apa Şomuzului Mare – Dolheştii Mici, acolo unde, în luna septembrie a anului 1915, Compania de mitraliere a Regimentului 65 Infanterie crea o linie de apărare în Pădurea Podişor!
Binecuvântaţi de preoţii din sat, Neculăiasa Valentin şi Onea Mihail, Liuţă Ciprian, Asofiei Marcel, Chioaru Cezar, Gavrilei Valerică, avându-l în frunte pe inimosul Gheorghiţă Ciocârlan, au pus bazele grupului folcloric de datini şi obiceiuri „Străjerii”.
Dacă au gândit sau nu atunci, la naşterea acestei forme de exprimare a sentimentelor pure şi spontane, au reuşit să înfiripe o „strajă” menită să ocrotească şi să păzească zestrea sacră a poporului român, lăsată spre păstrare nepoţilor şi strămoşilor lui, cu o naturaleţe şi simplitate specifice omului de la ţară.
Purtând în exprimare şi repertoriu căldura zonei, iniţiatorilor li s-au alăturat în decursul anilor Lupu Romică (Boca), Enea Valer, Costel Ştefan, Pavăl Costache, Durcă Petru, Pricop Costel şi Petrică, Jitaru Dumitru, Darabă Cătălin, Drobotă Vasile, Tănasă Costel, Suciu Constantin şi nu în ultimul rând Petrică Constantinescu împreună cu Gafincu Grigore, care pe tot parcursul anilor au mai avut în preajmă şi alţi consăteni ce au dorit ca acest fenomen cultural local să se perpetueze; iar, ca o culoare aparte, totdeauna a fost lângă ei un grup de tinere fete.
La melosul strămoşesc, când auzi „Cumătriţă, fă!” sau „Pădure, verde pădure” strânse-n chingile iubirii cu „Foaie verde de mărar”, nu ai cum să nu te sensibilizezi. „Bate murgu’ din chicior” şi cu „Ard-o focu’, viaţă!” vin parcă spre a întregi tabloul acestor pătimaşi şi totodată sacrificaţi pe eşafodul creaţiei populare.
Debutul l-au avut la Festivalul „Comori de suflet românesc” de la Cornu Luncii (faza zonală), unde au primit locul III, de atunci în fiecare an ocupând locul I, la faza finală de la Câmpulung Moldovenesc, locurile II şi III în mai multe rânduri.
Efervescenţa interioară nu le dă pace. Sunt des chemaţi la diferite evenimente specifice, la care nu refuză să participe, făcând ca numele comunei să fie pe buzele multor oameni.
Un loc II şi III la festivalul din Vrancea, Valea Tojarului, trofeul festivalului în 2016 la Piatra Neamţ, un turneu Iaşi – Focşani – Bucureşti (Muzeul Satului), Alexandria, sunt câteva dintre multele ieşiri dincolo de graniţele Dolheştiului.
Nu sunt lipsite la valoare nici prezenţele lor la festivalurile de datini şi obiceiuri de iarnă de pe scena Căminului Cultural „Petru Sandovici” din localitate, în toate colţurile Moldovei şi nu numai. Ca o încununare a valorii lor a fost spectacolul „Dalbe flori de sărbătoare” dat în Sala Radio Iaşi.
Patriotismul local, patriotismul românului în general îi stăpâneşte ca pe adevăraţi străjeri. Au fost la Alba Iulia de 1 Decembrie, la Iaşi de 24 Ianuarie, la serbările locale anuale „Hatmanul Şendrea – Dolheşti” şi Cenaclul din localitate.
Anonimi pentru mulţi consăteni, însă apreciaţi şi cunoscuţi de persoane şi instituţii din alte locuri, grupul folcloric „Străjerii” din Dolheştii Mici duce numele localităţii noastre ca pe ceva sfânt.
Chiar dacă moara obştei şi camerele strâmte ale unor gospodării le sunt locul lungilor repetiţii, chiar dacă sunt puţini oameni cu inimi mari care să-i sprijine material, voinţa şi entuziasmul ce-l au din primele clipe nu-i părăsesc niciodată. Au reuşit prin forţe proprii în anul 2013 să înfiinţeze Asociaţia Culturală „Străjerii”, cu personalitate juridică şi caracter privat. De atunci se zbat frumos. Credinţa ce-o poartă le este cea mai mare avere. În ultima vreme li se citeşte o licărire de lumină pe feţe. Simt o apropiere mai mare a Consiliului Local şi a domnului primar Cristinel Bărculescu, iar aceasta îi impulsionează: „Omul credincios are mult mai mult cer deasupra capului decât pământ sub picioare!”…
COSTEL BEPHU
Comentarii