Sanda-Maria Ardeleanu:

„Francofonia reprezintă un puternic centru de interes, de formare a specialiştilor şi de inserţie pe piaţa forţei de muncă”

Directorul Biroului pentru Europa Centrală şi Orientală al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), Mohamed Ketata, s-a aflat, timp de 3 zile, la Suceava, la invitaţia Centrului de Reuşită Universitară din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, ocazie cu care a fost iniţiat şi proiectul „Francofonia în comunitate”.

În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc marţi, la Biroul Francez de la Casa Prieteniei din Suceava, prof. DHC Sanda-Maria Ardeleanu a declarat că directorul Mohamed Ketata a vizitat campusul universitar sucevean şi Biroul Francez, participând totodată şi la examenul de disertaţie al primei promoţii a masteratului internaţional francofon cu dublă diplomă (Suceava – Chişinău), intitulat Teoria şi practica traducerii.

Astfel, după cum a precizat prof. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, directorul Biroului pentru Europa Centrală şi Orientală al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), Mohamed Ketata, a fost prim-prorector al Universităţii din Rouen (Franţa), universitate cu care instituţia de învăţământ superior din Suceava are un parteneriat de peste 10 ani.

Totodată, Sanda-Maria Ardeleanu a explicat că directorul AUF a iniţiat în Franţa un grup de studiu de limba română, Mohamed Ketata urmând cursurile timp de câţiva ani.

„De peste 10 ani, la Rouen se desfăşoară, la propunerea dlui Ketata, o formaţie de studiu de limba română, iar dl Ketata a urmat cursurile acestei formaţii de studiu timp de câţiva ani” a spus prof. DHC Sanda-Maria Ardeleanu.

Ea a menţionat că directorul Biroului pentru Europa Centrală şi Orientală al Agenţiei Universitare a Francofoniei s-a întâlnit cu studenţi şi profesori din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, având în vedere şi deschiderea unui proiect care să urmărească crearea unei identităţi proprii francofoniei de la Suceava – „Francofonia în comunitate”.

Astfel, printr-un parteneriat între Biroul Francez, Centrul de Reuşită Universitară, şcoli, autorităţi ale administraţiei locale şi judeţene, instituţii economice şi de cultură, se va urmări promovarea valorilor francofoniei.

Apreciind activităţile ce se desfăşoară la Suceava, în cadrul Centrului de Reuşită Universitară de la USV, dar şi evenimentele organizate de Biroul Francez, directorul AUF a evidenţiat la rândul său nevoia de colaborare între instituţii, explicând că studenţii au nevoie de experienţe profesionale în vederea inserţiei pe piaţa muncii.

„Dl Ketata a spus o idee foarte importantă şi în spiritul căreia noi vom acţiona imediat, în colaborare cu Direcţia de Drumuri şi Poduri Suceava. Este vorba despre folosirea francofoniei ca axă de inserţie profesională, de formare a specialiştilor, pe sistemul învăţământului dual, dar şi pe sistemul stagiilor de specializare” a precizat prof. DHC Sanda-Maria Ardeleanu.

Ea a arătat că pe modelul colaborării dintre Facultatea de Construcţii din Iaşi şi Direcţia de Drumuri şi Poduri Suceava, ce îşi are sediul în aceeaşi clădire în care funcţionează Biroul Francez, se va încerca un parteneriat între instituţia suceveană şi diverse specializări din cadrul USV.

„Vom institui o colaborare instituţională pe bază de parteneriat pentru a putea trimite studenţi în practică, pentru a-i putea forma ca viitori tehnicieni, subingineri, ingineri, în specializările de care este nevoie pentru profilul care se desfăşoară aici, lucrul acesta urmând să-l facem şi cu alte instituţii economice şi cu alţi parteneri care doresc să dezvolte o relaţie de formare de specialişti şi de inserţie pe piaţa forţei de muncă, în colaborare cu Agenţia Universitară a Francofoniei, care este partener şi cofinanţator al acestor proiecte” a spus Sanda-Maria Ardeleanu.

Universitarul sucevean a mai arătat că francofonia nu este doar un vector de comunicare, este şi o formă de împărtăşire a valorilor, care au devenit universale.

„Francofonia reprezintă un puternic centru de interes, de formare a specialiştilor şi de inserţie pe piaţa forţei de muncă. Noi nu putem să ne pierdem francofonia şi nu o vom pierde niciodată. Mai mult, noi trebuie să o fructificăm, să o valorificăm, pe această dimensiune economică, pragmatică europeană şi mondială pe care ea ne-o oferă” a menţionat prof. DHC Sanda-Maria Ardeleanu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: