Pepe Munoz şi Celine Dion, inseparabili

Cântăreaţa canadiană Céline Dion şi dansatorul ei Pepe Munoz par inseparabili. Tânărul spaniol de 32 de ani, al cărui nume a apărut pe prima pagină a tabloidelor din întreaga lume, a vorbit pentru prima dată în presă despre întâlnirea sa cu superstarul din Quebec, informează parismatch.com Pepe Munoz este dansatorul lui Celine Dion în timpul actualului ei turneu european. În urmă cu o lună, Pepe a primit un apel telefonic de la asistentul lui Céline Dion. Acesta i-a oferit un loc alături de divă pentru a dansa pe scenă în timp ce cântăreaţa interpretează melodia „The Ballet”. „I-am fost întotdeauna fan. Fără a fi obsesiv, întotdeauna am iubit muzica ei. I-am spus «da», desigur, apoi am şters-o la sală să fac abdomene”, mărturiseşte el glumeţ pentru revista Vogue. Câteva zile mai târziu, Pepe a început să se antreneze chiar cu Celine. Şi seară după seară, s-a construit complicitatea lor. „Nu am de gând să vă mint, la început am fost panicat. (…) Dar, în mai puţin de cinci minute, ea te face să te simţi în largul tău. Dacă faci parte din trupă, e ca şi cum eşti din aceeaşi familie”.

Şi de atunci ei sunt inseparabili. Cântăreţei îi plac desenele lui – ea chiar ar fi plâns la descoperirea acestui talent ascuns – iar el apreciază compania divei. Atât de mult, încât o urmează peste tot. În acest sezon, cu Pepe Munoz pe străzile din Paris, ea pare să-şi fi regăsit zâmbetul, după moartea soţului ei, René Angélil (în ianuarie 2016), care i-a fost şi impresar. Ea are trei copii: René-Charles, de 15 ani, şi gemenii Eddy şi Nelson, în vârstă de şase ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: