Deficitul bugetar a adus o uşoară apreciere a euro

 Anunţul făcut de Ministerul de Finanţe privind creşterea deficitului bugetar în primul semestru cu 61,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 6,3 miliarde lei, a pus o uşoară presiune asupra leului.

Cursul euro a crescut de la 4,5617 la 4,5628 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,558 şi 4,567 lei. Cotaţiile de la ora 14 erau de 4,562 – 4,565 lei.

Evoluţia negativă a bugetului era anticipată de membrii CFA România, indicatorul de încredere macroeconomică realizat pe baza prognozelor lor coborând luna trecută cu 6,6 puncte la 60 puncte. Această scădere era reflectată şi în privinţa evoluţiei raportului euro/leu, care era estimat pentru orizonturile de 6, respectiv 12 luni la 4,60 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,9136 lei, minim care nu mai fusese atins de la începutul lui mai 2016, la 3,9248 lei. Cotaţiile din piaţa valutară fluctuau între 3,916 şi 3,928 lei.

Moneda elveţiană îşi continua deprecierea pe pieţele internaţionale, atingând un minim al ultimului an de 1,116 franci/euro, astfel că media a coborât de la 4,1301 la 4,1008 lei, curs care nu a mai fost atins de la începutul lui octombrie trecut.

Monedele din regiune aveau la rândul lor o evoluţie uşor descendentă faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona între 4,253 şi 4,267 zloţi, iar cea maghiară între 305 şi 306,3 forinţi.

Acum două zile, la deschiderea pieţelor americane, euro a crescut la un nou maxim al ultimilor doi ani de 1,1712 dolari. Ieri, perechea se tranzacţiona între 1,1613 şi 1,1654 dolari.

Investitorii aşteptau comunicatul de presă care urma să fie prezentat la finalul întâlnirii Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane. Acesta ar putea indica care va fi momentul în care va avea loc ultima majorare din acest an a dobânzii-cheie a Fed.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: