CL Suceava a aprobat documentele strategice necesare pentru accesarea fondurilor europene

Consiliul Local Suceava a fost convocat, joi, 13 iulie, de primarul Ion Lungu, într-o şedinţă extraordinară, pentru aprobarea documentelor strategice necesare pentru accesarea de fonduri europene prin POR 2014-2020.

Astfel, deliberativul local a aprobat – cu 21 de voturi „pentru” şi o abţinere – Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) şi Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD).

„Aprobarea documentelor strategice este absolut necesară pentru a putea promova proiectele din exerciţiul financiar 2014 – 2020, care se adresează numai municipiilor reşedinţă de judeţ” a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.

Potrivit proiectului de hotărâre, Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) constituie documentul care stă la baza definirii acţiunilor şi proiectelor ce vor fi elaborate în vederea implementării la nivelul municipiului Suceava, până în 2023, cu finanţare nerambursabilă în mod principal, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Astfel, conform documentului aprobat, priorităţile de dezvoltare includ: dezvoltare urbană durabilă integrată; dezvoltarea reţelei de transport la nivel local şi regional; îmbunătăţirea competitivităţii IMM-urilor şi promovarea ocupării forţei de muncă; dezvoltarea turismului la nivel regional; eficienţă energetică şi utilizarea resurselor regenerabile; îmbunătăţirea performanţei sistemului de educaţie, formare şi promovarea incluziunii sociale; îmbunătăţirea capacităţii administrative; dezvoltarea economică; reabilitarea/modernizarea infrastructurii; protecţia mediului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Cât priveşte Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), conform proiectului de hotărâre, acesta are ca finalitate „definirea unei viziuni şi a unor proiecte şi seturi de măsuri interrelaţionate, concepute pentru a satisface nevoile de mobilitate prezente şi viitoare ale oamenilor, mărfurilor şi activităţilor economice ale comunităţii”.

„Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) este un plan strategic care stă la baza unor practici moderne de planificare a mobilităţii urbane, acordând atenţia sporită principiilor de integrare, participare activă a actorilor locali şi evaluare a mobilităţii urbane în ansamblul ei, pentru a satisface nevoile de mobilitate ale oamenilor de azi şi de mâine, pentru o mai bună calitate a vieţii în oraşe” se precizează în hotărârea de consiliu local.

Conform sursei citate, prin implementarea proiectelor incluse în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă vor fi realizate următoarele obiective: fluidizarea traficului rutier şi identificarea unor soluţii alternative pentru derularea traficului rutier şi a transportului de mărfuri; reducerea valorilor de trafic rutier urban; reducerea poluării din cauza traficului urban; facilitarea accesului pe piaţa muncii; la serviciile de sănătate şi educaţie; dezvoltarea unor moduri alternative de transport, inclusiv combustibili alternativi; reducerea costurilor de operare a companiei de transport; promovarea exemplelor de bună practică (transport ecologic, alternativ şi modern) la nivel local; îmbunătăţirea calităţii vieţii la nivel local; dezvoltare economică durabilă.

Primarul Ion Lungu a explicat că în urma aprobării în deliberativ a celor două documente strategice, în cursul zilei de astăzi, atât Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU), cât şi Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) vor fi depuse la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, unde se va face o selecţie a proiectelor.

Reamintim că pentru accesarea fondurilor europene, municipalitatea a realizat proiecte pe patru axe de dezvoltare.

Ion Lungu a precizat că pe Axa 4.1 municipalitatea are proiectul cu privire la transportul cu autobuze electrice, iar pe Axa 4.2 sunt prevăzute consolidări de versant în zona Mănăstirii Teodoreni.

De asemenea, în ceea ce priveşte celelalte două axe, primarul a precizat că în Iţcani va fi realizat centrul multifuncţional Arta, iar în Obcini şi Burdujeni-sat vor fi construite două grădiniţe.

De precizat este că municipalitatea solicită fonduri de 24,5 de milioane de euro pentru achiziţia de autobuze electrice, iar pentru amenajarea zonei de agrement şi consolidarea de versant 0,54 milioane de euro. Proiectul pentru centrul multifuncţional Arta de la Iţcani este în valoare de 3,25 de milioane de euro, iar pentru cele două grădiniţe, de 3,63 de milioane de euro.

 MIHAELA TCACIUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: