Preţuri incorecte la promoţii depistate de Protecţia Consumatorilor

Comisarii suceveni ai Protecţiei Consumatorilor au aplicat, în lunile mai şi iunie, peste 190 de amenzi în valoare 322.700 lei şi au avertizat 66 de operatori economici în legătură cu intrarea în legalitate pe anumite aspecte specifice activităţii lor.

În perioada amintită, reprezentanţii Comisariatului Judeţean de Protecţie a Consumatorului au efectuat aproape 550 de acţiuni de control pe tematici naţionale şi locale şi ca urmare a cercetării reclamaţiilor venite de la consumatori.

Una dintre aceste tematici a fost respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea, prezentarea şi publicitatea suplimentelor alimentare. Astfel că 29 de unităţi comerciale, majoritatea magazine naturiste, au fost controlate, comisarii aplicând 19 amenzi în valoare de 33.600 lei. Au şi retras de la comercializare produse de câteva sute de lei.

Sancţiunile s-au datorat faptului că pe unele produse nu erau evidenţiaţi alergenii, unele nu aveau preţuri, iar la câteva promoţii lipsea produsul de referinţă al cărui preţ unitar poate ajuta clientul să vadă dacă într-adevăr promoţia îi economiseşte ceva bani sau e doar o vrăjeală.

Respectarea legislaţiei privind comercializarea jucăriilor a intrat de asemenea, din nou, în atenţia Protecţiei Consumatorilor. Au fost verificaţi în ultimele două luni 18 operatori economici care vând astfel de produse şi au fost aplicate zece amenzi în valoare de 14.400 lei.

Chiar şi după multă vreme de la apariţia prevederilor legale privind această obligativitate, sunt încă magazine care vând astfel de produse cu etichete netraduse în limba română privind avertismentele legate de siguranţa copiilor faţă de anumite jucării.

Amenzi de 24.000 lei aplicate şi unor marketuri „Profi”

Se pare că şi unii valutişti suceveni au lăsat-o mai moale cu respectarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor. Din cele 28 de case de schimb valutar controlate de CJPC Suceava, la 16 au fost înregistrate nereguli. Ba le lipsea formularul de acord, semnat de consumator la momentul tranzacţiei, ba nu exista în incinte informarea consumatorilor privind bancnotele uzate şi monedele.

Amenzile aplicate operatorilor de schimb valutar au fost în valoare de 52.000 de lei.

Luna trecută, comisarii Protecţiei Consumatorilor au efectuat opt acţiuni de control la marketuri „Profi” din Suceava, dar nici acestea nu au ieşit „fără pată” după verificări. Potrivit unui comunicat al CJPC Suceava, câte controale, tot atâtea amenzi au fost aplicate de reprezentanţii instituţiei care au constatat carne refrigerată cu sânge, preţuri incorecte la promoţii, neindicarea alergenilor la produse vrac.

Aceeaşi sursă menţionează că în lunile mai şi iunie 2017 consumatorii sucevenii au depus la CJPC aproape 260 de reclamaţii din care nu se evidenţiază, în mod special, un anume segment de piaţă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: