Despre iubirea statului

Statul român nu-şi iubeşte cetăţenii, deşi nu cred că vă spun o noutate.

Dac-ar avea idee despre ce presupune iubirea întreagă faţă de cetăţeanul său nu ar lăsa o mână de copil să meargă kilometri pe jos până la şcoala aia unde trebuie să-şi schimbe încălţările, că prea murdare-s de la drumul plin de noroi pe care-a fost nevoit să-l străbată. Şi nici ca laptele şi cornul să-i fie, de multe ori, singura masă-ntr-o zi.

Dacă i-ar iubi, nu i-ar lăsa să meargă în spital pe picioarele lor şi să iasă de acolo cu ele înainte. Şi nici nu i-ar lăsa să moară cu zile pentru că banii pentru multele lor boli nu ajung sau, mai rău, ajung prea târziu, în situaţii când chiar şi o zi contează.

Dacă i-ar păsa, nu i-ar trimite să stingă incendii cu riscul de a li se dezintegra maşina în mers. Că de multe ori ţine de buna lor pregătire o misiune finalizată cu succes şi nu de buna condiţie a hârbului cu care merg la intervenţie nu cred că e o noutate pentru el, dar aşa ştie el să iubească.

Dacă ar avea un dram de suflet i-ar păsa de bătrânul singur, că-şi sfârşeşte ultimele zile de multe ori flămând, singur şi trist, i-ar auzi disperarea ce se stinge încet între patru pereţi şi i-ar întinde un suflet de ajutor.

De-ar avea grijă de ei nu i-ar trimite în teatrele de operaţii, acolo unde moartea îi ocoleşte, în unele situaţii, doar dacă sunt echipaţi corespunzător şi unde soarta lor depinde de blindajul firav al maşinii, de calitatea echipamentului sau a armamentului. Şi unde şansa la viaţă şi-o oferă uneori tot ei, prin buna pregătire.

Cum spuneam, statul român nu-şi iubeşte cetăţenii, nu vă spun o noutate. De fapt, iubeşte discreţionar şi cinic, dar nici asta nu e o noutate. Aşa se face că, dacă ai avut zile şi te-ai întors de pe front, statul te iubeşte atât de mult încât consideră, uneori, că poţi să continui să-l aperi cu tehnică născută înaintea ta, pe care tu îţi asumi riscul de a o folosi. Şi dacă mori în timpul serviciului statul o să-ţi arate, încă o dată, cum iubeşte el, în funcţie de grad, de parcă, dezbrăcaţi de uniforme, nu sunt toţi oameni egali. Aşa se face că viaţa ta valorează 65.309 lei, ori 40.723 lei, ori 38.533 lei, în funcţie de diversele legi pe care le-a adoptat ca să reglementeze asta.

Ieftin ca braga eşti, cetăţeanule neiubit de statul tău. Te rog să ai grijă, dacă mori, măcar să ai un grad mare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: