Cartoful, atacat masiv de gândacul de Colorado

> Din cauza temperaturilor înalte, produsele tradiţionale utilizate de producătorii agricoli pentru combatere nu au avut efectul scontat > Ploile au favorizat şi apariţie manei, însă acolo unde s-a intervenit în mod eficient, atât boala, cât şi dăunătorul nu au afectat viitoarea recoltă

 Pe fondul temperaturilor ridicate şi precipitaţiilor repetate, producătorii de cartofi din judeţul Suceava şi-au văzut recolta ameninţată. Haralampie Duţu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava, spune că, în special, în dificultate s-au văzut puşi micii agricultori, care nu-şi permit să aplice toate tratamentele necesare. „Cartoful este într-o fază foarte bună de dezvoltare, dar au fost probleme la combaterea gândacului de Colorado, având în vedere temperaturile care s-au înregistrat în această perioadă. N-aş vrea să cred, dar se pare că, în acest an, acele produse tradiţionale pe care le utilizează producătorii agricoli pentru combatere nu au avut efectul scontat. Fapt pentru care foarte mulţi cultivatori au fost nevoiţi să revină cu tratamentul, pentru a-şi putea proteja cultura”, evidenţiază directorul executiv al DAJ.

Haralampie Duţu susţine că ploile şi temperaturile mari au favorizat şi instalarea manei, iar în vederea menţinerii culturii în vegetaţie, producătorii s-au văzut nevoiţi să intervină în mod repetat cu tratamente. „Acolo unde s-a intervenit la timp şi în mod eficient, deocamdată atât boala, cât şi dăunătorul nu au afectat cultura de cartofi. Dar dacă producătorii agricoli mici, cu suprafeţe reduse, nu intervin în ceea ce priveşte combaterea, sigur că, într-un timp foarte scurt, frunzele cedează şi atunci se rămâne la nivelul de producţie din faza respectivă”, punctează Duţu.

DAJ nu a făcut evaluări, însă în condiţiile unei vremi bune şi aplicării unei tehnologii corespunzătoare, viitoarea recoltă va fi una bună. În 2016, s-a obţinut o medie de 11.662 kg pe hectar, societăţile şi asociaţiile agricole recoltând şi 25.000 kg la hectar. „Producţii bune se obţin la cei care utilizează o tehnologie corespunzătoare, la marii producători de cartofi. Însă media este dusă în jos de către producătorii agricoli mici”, a explicat Haralampie Duţu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: