A traversat Marea Neagră într-o barcă cu vâsle

Cinci români, medicul Vasile Oşean (38 de ani, coordonatorul Clinicii Medy Sportline), Andrei Roşu (40 de ani), Marius Alexe (40 de ani), Ionuţ Olteanu (23 de ani, fizioterapeut la Clinica Medy SportLine) şi Alex Dumbravă (39 de ani) au traversat Marea Neagră cu o barcă cu vâsle, de la Limanu (România) până la Batumi (Georgia).

În vârstă de 38 de ani, căsătorit, cu 2 copii – Maria (7 ani) şi Paul (9 ani), Vasile Oşean este de origine din Fălticeni, pe care îl reprezintă cu mândrie, pentru că este oraşul care a dat culturii româneşti un număr impresionant de peste 50 de personalităţi, originare din Fălticeni şi din împrejurimi, care au trăit o parte a vieţii ori au creat în acest oraş, printre care scriitorii Nicu Gane, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Horia Lovinescu, Sofia Cocea, Anton Holban, Nicolae Labiş, Ion Băieşu, criticii şi istoricii literari Eugen Lovinescu, Vasile Lovinescu, Monica Lovinescu, folcloriştii Arthur Gorovei, Mihai Lupescu, Alexandru Vasiliu Tătăruşi, actorii Matei Millo, Grigore Vasiliu-Birlic, Jules Cazaban, pictorii Aurel Băeşu, Ştefan Şoldănescu, Dimitrie Hîrlescu, oamenii de ştiinţă Dimitrie Leonida, Nicolae Grigoraş şi mulţi alţii.

Vasile Oşean se mândreşte cu valorile moştenite de la acest oraş: „Sunt mândru de rădăcinile mele şi că îmi reprezint oraşul; oriunde voi merge în această campanie, voi duce cu mine şi numele oraşului meu natal, în care am fost crescut şi educat până la vârsta de 18 de ani, unde am urmat cursurile Colegiului Naţional «Nicu Gane»”. A absolvit facultatea de medicină de la Cluj în 2005, iar din 2006 a activat la diferite loturi sportive: lotul olimpic de canotaj până în 2011, iar din 2009 până în 2014 a fost medic coordonator la Federaţia Română de Atletism. Timp de 3 ani a lucrat în paralel la ambele loturi, iar din 2014 s-a dedicat cabinetului său de medicină.

În prezent, Vasile Oşean este coordonatorul clinicii Medy SportLine, o clinică specializată pe recuperarea diferitelor patologii degenerative (artroze, hernii de disc etc.), respectiv pe recuperare postoperatorie. Se ocupă, de asemenea, de foarte mulţi sportivi, de susţinerea efortului fizic şi refacerea post efort a diferitelor loturi. Este medicul lotului olimpic masculin de canotaj, funcţie pe care o deţine din 2015, ocupându-se de coordonarea antrenamentelor, nutriţiei şi refacerii post competiţionale, în scopul atingerii şi depăşirii limitelor fizice şi psihice ale canotorilor. Medicul Vasile Oşean are specializări de fiziokinetoterapeut, terapeut Bowen (nivel Master), tehnician farmacist şi terapeut avansat în Kinesio Taping (sportiv, neurologic şi pediatric). De asemenea, are supraspecializări în Acupunctură şi Ultrasonografie şi un master în Psihologia Sportului de Performanţă. În particular, s-a ocupat de mai mulţi sportivi printre care Daniel Ghiţă – kick-boxing, Mirel Drăgan – Kempo K1, Sabin Bădulescu – skandenberg, Jaqueline Cristian şi Monica Niculescu – tenis, dar şi de diverse cluburi cu echipe de baschet de juniori, respectiv de nataţie, care au obţinut numeroase medalii internaţionale.

Pe lângă medicină, pasiunea vieţii lui, doctorul Vasile Oşean practică sporturi extreme precum alpinismul şi escalada, scufundări la adâncime în diferite locuri ale lumii: Oceanul Atlantic, Marea Caraibe, Marea Roşie, Marea Egee etc., fiind certificat PADI Advanced Open Water Diver, sporturi pe care le combină inevitabil cu dezvoltarea personală prin tehnici energetice, spirituale şi yoga.

Potrivit unui comunicat de presă al Medy Sportline, cei 5 temerari au pornit pe 16 iunie 2017, la ora 15, de la Limanu şi au ajuns la destinaţie pe 27 iunie, la ora 21.01, ora României. Au parcurs 1 200 de kilometri în 11 zile, 6 ore şi 1 minut într-o aventură care a stabilit o nouă premieră istorică: Marea Neagră traversată pentru prima dată într-o barcă cu vâsle!

Echipajul a traversat marea pentru a susţine construirea campusului socio-medical Hospice Casa Speranţei, de la Adunaţii Copăceni şi pentru a se pregăti astfel de marea provocare din decembrie, când vor vâsli 5 200 km pe Oceanul Atlantic, pornind din insulele Canare, insula La Gomera, spre Caraibe, în insula Antigua – cu 4 membri în echipaj.

Jurnal de bord plin de peripeţii pe mare

În primele 4 zile ale călătoriei, cei 5 membri temerari ai echipajului Atlantic4 au avut parte de peripeţii cât pentru o expediţie întreagă: două furtuni, vânt puternic şi valuri mari, la care s-au adăugat pilotul automat defectat şi înlocuit, răul de mare, lipsa de apetit şi de somn… Dar nimic nu-i poate opri pe temerarii români optimişti, puternici şi determinaţi! Au schimbat pilotul cu unul de rezervă şi au reparat tija ruptă de furtună a cârmei şi au pornit din nou la drum, sub privirile curioase ale delfinilor.

Echipajul greu încercat de intemperii şi de rău de mare a stat pe loc în timpul furtunilor şi a vâslit energic pe vreme bună ca să respecte graficul propus. În primele 4 zile au parcurs 220 de kilometri, apoi o noapte furtunoasă i-a obligat să folosească para-ancora, sistemul lor de ancorare, format dintr-o paraşută legată cu parâmă la aproximativ 70 de metri de ambarcaţiune. A fost o noapte cu peripeţii, pentru că Marea Neagră este plină de operaţiuni militare de antrenament pe care echipajul a trebuit să le evite, la fel ca şi zonele care aveau mine din al Doilea Război Mondial.

În zilele următoare, Marea Neagră a devenit mai prietenoasă, iar temerarii nu s-au mai confruntat cu valuri furioase şi defecţiuni. Pe 21 iunie, echipajul parcursese deja jumătate din drum. Trei zile mai târziu, rămăseseră doar 300 de kilometri de parcurs, din cei 1 200 de kilometri, adică doar un sfert din distanţa Limanu-Batumi. Tot mai încrezători în forţele lor, cei 5 neînfricaţi au zburat ca gândul pe valuri, tot mai aproape de ţărmul georgian.

Pe 23 iunie, doar 300 de kilometri mai despărţeau echipa Atlantic4 de Batumi. Deşi sunt nişte pionieri, primii care parcurg Marea Neagră într-o barcă cu vâsle, curaj pentru care ar merita un loc în Cartea Recordurilor, membrii echipajului Atlantic4 nu uită nicio clipă că această călătorie nu este numai despre ei, este şi despre cei loviţi crunt de soartă: copii bolnavi incurabil. Efortul echipajului Atlantic4 este pentru a contribui la dezvoltarea campusului socio-medical al celui mai mare centru de îngrijire paliativă din România – Hospice Casa Speranţei din Adunaţii Copăceni.

Pe 24 iunie, Atlantic4 a fost pentru ultima oară în această călătorie pe un curent nefavorabil şi au folosit para-ancora până la ora 23:00. Dincolo de încercările la care i-a supus marea, echipajul s-a bucurat de cum se vede Calea Lactee noaptea, de apa turcoaz, de delfini călăuzitori şi de fiecare provocare în parte, căci i-a făcut mai puternici.

Pe 26 iunie, aproape de finalul călătoriei, Atlantic4 a avut parte de o surpriză la 5 kilometri de ţărm. Cei 5 Atlantici şi barca „Maria” au fost întâmpinaţi în Georgia, la 3 mile de ţărm, de susţinătorii din România, alături de preşedintele Club Yacht Batumi, îmbarcaţi pe vasul See Star.

La ora 21.01, cei 5 temerari au pus din nou piciorul pe uscat, după 1200 kilometri vâsliţi pe mare în 11 zile, 6 ore şi 1 minut, într-o aventură ce a stabilit o nouă premieră istorică: Marea Neagră traversată pentru prima dată într-o barcă cu vâsle!

Donaţi şi câştigaţi !

Membrii echipajului au reamintit tuturor la sosire care este scopul nobil al odiseei pe valuri: Atlantic4 susţine cauza copiilor bolnavi incurabil. Efortul echipajului Atlantic4 este pentru a contribui la dezvoltarea campusului socio-medical al celui mai mare centru de îngrijire paliativă din România – HOSPICE Casa Speranţei din Adunaţii Copăceni.

Pentru a încuraja donaţiile, echipajul Atlantic4 oferă premii celor care donează:

La o donaţie de 100 lei – Vii cu noi în cursa Atlantic Challenge – îţi scriem numele în cabina bărcii.

La o donaţie de 500 lei – Te plimbăm cu barca.

La o donaţie de 1 000 lei – Ai asigurată o noapte în barcă.

Pentru cea mai mare donaţie – Ne poţi aştepta la finish, în Antigua.

Puteţi să faceţi o donaţie pentru aceasta cauză nobilă la:

http://hospice.galantom.ro/atlantic4.

Echipa Medy SportLine este mândră de colegii lor, Vasile Oşean şi Ionuţ Olteanu, pe care i-a susţinut pe toată perioada şi îi va susţine şi la următoarea provocare Atlantic Challenge, pe 12 decembrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: