Alimentarea cu energie electrică afectată în trei localităţi sucevene după ce furtunile au produs numeroase avarii

Alimentarea cu energie electrică este afectată în trei localităţi sucevene după ce furtunile de sâmbătă noaptea au produs numeroase avarii în sistemul de distribuţie a energiei electrice din Moldova.

Distribuitorul de energie electrică, Delgaz Grid, a anunţat, duminică dimineaţa, într-un comunicat de presă, că furtunile de sâmbătă noaptea, însoţite de descărcări electrice şi ploi puternice, au produs numeroase avarii în sistemul de distribuţie, fiind afectate în special elemente de izolaţie şi conductoare electrice, precum şi elemente de suport şi susţinere ale acestora, cel mai frecvent în urma căderii de vegetaţie peste reţelele electrice.

Potrivit comunicatului, duminică dimineaţa la ora 10 mai erau nealimentate 40 localităţi din judeţele Bacău (15), Neamţ (3), Suceava (3) şi Vaslui (19).

„Echipele companiei noastre şi ale contractorilor lucrează în continuare pentru remedierea avariilor din sistemul de distribuţie, precum şi a deranjamentelor individuale şi colective”, arată Delgaz Grid.

Întrucât unele conductoare sunt rupte şi există riscul să ajungă pe suprafaţa solului, Delgaz Grid atrage atenţia asupra pericolului de electrocutare şi arsuri pe care îl reprezintă conductoarele pentru persoanele aflate în vecinătatea acestora, se mai precizează în comunicat. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: