Contrabanda: scădere uşoară la nivel naţional, creştere spectaculoasă în nord-vest

> Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut uşor în luna mai, la 15,1%, cu 0,1 puncte procentuale (p.p.) mai puţin decât în martie 2017 > Pentru a treia oară consecutiv, studiul Novel Research relevă tendinţa de scădere a comerţului ilegal

 „Regiunea nord-est rămâne şi în luna mai cea mai afectată de comerţul ilegal cu ţigarete, înregistrând o pondere de 37,3%, deşi s-a înregistrat o scădere semnificativă de 5,7 p.p. faţă de martie 2017. Regiunile vest şi sud-vest continuă să aibă cote ridicate ale comerţului ilicit (18,2%, respectiv 20,8%). În luna mai, cea mai substanţială creştere a pieţei ilicite se înregistrează în partea de nord-vest a ţării (plus 5,6 p.p. comparativ cu martie, până la 18,7%). Din punctul de vedere al provenienţei, categoria „cheap whites” deţine în continuare cea mai mare pondere (58,2%), urmată de produsele provenite din Moldova (22,4%, în scădere cu 2,1 p.p. comparativ cu martie 2017) şi Ucraina (15,7%, relativ constant). Ponderea produselor provenite din Serbia se situează la 0,6%, în creştere cu 0,5 p.p. faţă de luna martie a.c.”, a declarat Marian Marcu, Director Novel Research.

„De la începutul anului, autorităţile au oprit 67 milioane de ţigări de contrabandă să ajungă pe piaţă, conform datelor centralizate pe www.stopcontrabanda.ro. Raportat la dimensiunea pieţei negre din 2016, asta înseamnă circa 3% din consumul de contrabandă pentru primele 6 luni ale anului. Din păcate, în ciuda eforturilor semnificative ale autorităţilor, contrabandiştii reuşesc să găsească metode prin care să-şi aducă produsele pe piaţă, fără să plătească vreo taxă şi fără să ţină cont de cine sunt cumpărătorii lor” a declarat Ileana Dumitru, Director Legal & External Affairs, BAT Romania.

La rândul său, Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova şi Bulgaria, afirmă că: „Notăm cea mai importantă scădere a comerţului ilegal cu ţigarete în nord-estul ţării, acolo unde s-a desfăşurat, în parteneriat cu Poliţia şi Poliţia de Frontieră, campania iniţiată de JTI: „Contrabanda, o modă care te prinde. De la 2 la 7 ani”. Aceasta scădere este compensată, însă, de o creştere în procent aproape similar în zona nord-vest. Pentru ca piaţa neagră să scadă semnificativ, la nivel naţional, este nevoie în continuare de o colaborare strânsă între instituţiile statului şi mediul de afaceri. Aşa cum am menţionat în mai multe rânduri, în condiţiile în care echipele mobile nu sunt suficiente, iar scannerele din punctele vamale sunt nefuncţionale din cauza nealocării de fonduri pentru mentenanţă, situaţie semnalată recent şi de ANAF, câinii special instruiţi pentru depistarea ţigaretelor ilegale rămân cel mai eficient mijloc de luptă împotriva contrabandei. Echipele canine sunt foarte eficiente şi au un rol important în prevenirea comerţului ilicit. JTI a donat Vămii române, începând din 2010, circa 40 de câini, asigurând totodată suport logistic pentru trainingul echipelor canine. Salutăm recentul acord al ANAF pentru continuarea programului de înnoire şi formare a acestor echipe, JTI fiind gata să sprijine înlocuirea celor 12 câini care se vor pensiona anul acesta. De asemenea, ne bucurăm să putem contribui la combaterea fenomenului pe ambele maluri ale Prutului, JTI urmând să doneze autorităţii vamale din Moldova, alături de o serie de echipamente specifice, şi patru câini pentru combaterea contrabandei. Vom pune şi pe viitor la dispoziţia autorităţilor experienţa şi resursele noastre, aşa cum am făcut-o din anul 2005 încoace, când am semnat primul Protocol de colaborare cu ANAF, în scopul combaterii pieţei negre”. (C.P.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: