Opt ani cu autorizaţii de construire eliberate în baza unei documentaţii expirate

> Planul Urbanistic General al municipiului Suceava a expirat încă din 2009, a fost scos la licitaţie în 2010, iar după ce fost întocmit, Agenţia pentru Protecţia Mediului refuză să-l avizeze, deoarece suprafaţa medie de spaţiu verde pe cap de locuitor este sub cea prevăzută de lege, preluarea pacului Şipote de la Direcţia Silvică urmând să asigure necesarul cu pricina

Municipiul Suceava nu are plan urbanistic general actualizat, instrument în baza căruia sunt eliberate certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire, acesta având termenul de valabilitate depăşit de foarte mulţi ani. În luna noiembrie a anului 2009, Ion Lungu – primarul de atunci, dar şi de acum al reşedinţei de judeţ – anunţa că documentaţia expira şi că autorităţile locale s-au adresat Ministerului Lucrărilor Publice, care a aprobat prelungirea PUG, prin hotărâre a Consiliului Local, până la votarea şi intrarea în vigoare a noului plan. Licitaţia pentru realizarea acestuia din urmă a fost lansată abia în 2010, în bugetul local fiind prinsă, cu destinaţie amintită, o sumă de până la 2 milioane de lei. După 8 ani, edilul-şef sucevean susţine că PUG nu va fi aprobat în deliberativul local decât după ce acesta va obţine avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului.

„Cu Planul Urbanistic General suntem în faza de avizare la Mediu. Aşa după cum se ştie, avem înaintat la Parlament, la comisiile de specialitate, prin parlamentarii PNL, deocamdată, să se verifice proiectul pentru transferul celor peste 150 ha de pădure-parc de la Cetate şi de la pădurea Zamca” a subliniat Lungu.

Primăria Suceava a cerut transferarea a 55,58 ha de pădure din zona parcului Şipote, precum şi a 105,72 ha din pădurea Zamca în patrimoniul public şi intravilanul municipiului, astfel încât reşedinţa de judeţ să atingă suprafaţa medie de spaţiu verde pe cap de locuitor stabilită prin lege. Deoarece acest din urmă indicator este sub cel prevăzut de reglementările în vigoare, adică de mai puţin de 26 mp de fiecare sucevean, Agenţia pentru Protecţia Mediului refuză să avizeze Planul Urbanistic General (PUG).

„Prin transferul în cauză avem două ţinte, să înfiinţăm o zonă de agrement, dar şi să îndeplinim condiţiile din punct de vedere al avizării pe linie de mediu” a explicat Ion Lungu.

Suceava are prinse în noul plan urbanistic general 334,67 ha de spaţiu verde, cu o medie de 36 mp/locuitor, însă jumătate din această suprafaţă este în administrarea Direcţiei Silvice Suceava. Conform OUG nr. 114/2007, media pe cap de locuitor trebuie să fie de 26 mp/locuitor, dar, la această dată, municipiul poate face dovada a doar 17,84 mp/locuitor. Suceava îndeplinea, la un moment dat, condiţiile impuse prin legislaţie, însă Direcţia Silvică a scos importante suprafeţe împădurite din intravilanul municipiului Suceava şi le-a trecut în categoria terenurilor extravilane. În principal este vorba despre cele aferente parcului Şipote, versantului Zamca, luncii Sucevei şi Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Suceava. În urma insistenţelor autorităţilor administraţiei publice locale, Direcţia Silvică Suceava a făcut cunoscut că 28,19 ha din zona Cetăţii de Scaun a Sucevei au fost clasificate drept pădure special amenajată în scop recreativ, respectiv în categoria „pădure-parc”.

Potrivit primarului Ion Lungu, după perfectarea transferului, în parcul Şipote va fi amenajată o zonă de agrement.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: