Buchiseli. Săvârşiri spre desăvârşire

 Starea de graţie încercată îndeobşte la slujbele religioase, datorată nu numai rostirilor şi cântărilor răscolitoare, ci şi splendorilor, prin înţelesuri şi miresme arhaic-metaforice, ale cuvintelor, şi-a găsit, nu demult, loc de trăire într-un spaţiu laic al spiritualităţii: la Biblioteca Bucovinei „I. Gh. Sbiera”, cu prilejul lansării cărţii „Bucuria călătoriilor de suflet” a monahiei Elena Simionovici. Despre eveniment şi carte, cititorii ziarului „Crai nou” au luat cunoştinţă cum se cuvenea. Aici doar vom buchisi în jurul a două cuvinte – înrudite prin ideea de săvârşiri spre desăvârşire – dintre cele (re)auzite atunci şi, apoi, întâlnite în paginile volumului dăruit de autoare; cuvinte din tezaurul lingvistic pe care Biserica strămoşească îl menţine viu şi, mai mult, îl propune firesc, din vremuri străvechi, drept izvor de îmbogăţire cu frumuseţi perene a limbii literare.

Primul, osteneală (împreună cu a osteni şi ostenitor), s-a desprins, mai ales în limbajul obştilor religioase, de sensul cu care a fost (probabil) moştenit odată cu a osteni (din sl. ustanom; bulg. ustanja; rus. ustati ) şi care, în întrebuinţarea populară, a mirenilor (inclusiv în expresii de genul a merita osteneala), a rămas să exprime prioritar ceea ce se înţelege prin oboseală. Pentru viaţa monahală, pentru slujitorii Bisericii şi cărturarii săi, a osteni, ostenitor şi osteneală trimit gândul către truda asumată, săvârşită întru bucuria împlinirii şi a faptei înseşi; în prim-plan nu se află starea fizică de epuizare finală, ci dăruirea fiinţei pentru atingerea ţelului. Fără a fi anume căutată şi nicidecum ostentativă, înnobilarea de sine, implicită prin „osteneala rodnică” (invocată în carte), este, în condiţii de curăţenie etică a mediului, a comunităţii, recunoscută şi apreciată de semeni. E greu de spus cum s-au statornicit aceste înţelesuri şi care a fost calea adaosului în timp a unei asemenea încărcături semantice, pe care o pune şi mai bine în evidenţă comparaţia cu a obosi (din bulg. oboseja, srb. obositi). Acesta îşi păstrează sărăcia sensului originar, trimiţând, prin oboseală, direct la rezultatul fizic inconfortabil al efortului trudnic. În plus, obositor exprimă o caracteristică a faptei ce-ţi împuţinează puterile, dar şi pe aceea a unui ins devenit greu de suportat, dacă, prin insistenţe nepotrivite, susţineri repetitive, cicăleală etc., este pusă la încercare răbdarea celui astfel asaltat.

Ascultarea (de la a asculta, din lat. ascultare) este un alt cuvânt greu de înţelesuri, mai ales pentru trăitorii întru sfinţenie ortodoxă, care l-au făcut, de asemenea, să se desprindă de sensul obişnuit, al recepţionării acustice. Drept care a devenit şi subiect pentru comentarii analitice, eseuri, poate şi dezbateri canonice. Fără să facem abstracţie de fireasca ascultare a copiilor faţă de mamă şi tată, trebuie menţionat că, în cadrul Bisericii, sunt recunoscute trei categorii de ascultări: a credincioşilor datorată clerului slujitor, a clericilor faţă de ierarhii aflaţi pe trepte superioare şi cea din lăuntrul cinului monahal. E de presupus că aceasta din urmă se află pe primul loc ca diversitate şi ca profunzime a manifestării concrete a lucrării, prin strădanii însufleţite de credinţă, întru desăvârşire. În acest caz, de altfel, se pot auzi expresii ca „a da la ascultare”, „a primi ascultare”; celui intrat în mănăstire i se cere ascultare către stareţ, către duhovnic, dar şi către toată comunitatea, ascultarea având, conform unor texte avizate, trei trepte (în ordine urcătoare): trupească, duhovnicească şi cea de Dumnezeu. Iată alte câteva opinii culese din eseuri ale unor înalţi ierarhi, care dau seamă de profunzimea acestei relaţii: ascultarea urmează unei porunci, unui îndemn, unui sfat; este o stare a inimii, un început al dragostei smerite, în care te dăruieşti; este o caracteristică esenţială a vieţii călugăreşti; nu este o robie ori ceva peste fire, cum cred unii oameni, ci este izvor de libertate, libertatea călugărului venind din ascultare (aici, din „întuneric”, ar putea veni o ispită de a invoca zicerea despre libertate ca „necesitate înţeleasă”); ascultarea este izvor al rugăciunii; este eliberare de egoism ş.a.m.d.

 (Îndrăzneala profanului de a se aventura nepregătit într-un univers al necuprinderii, miracolului şi tainei îşi asociază, de bună seamă, riscul căderii în erori şi păcate nebănuite, inclusiv cel al cutezanţei trufaşe. Dacă, în primul rând din partea măicuţei de la Sfânta Mănăstire Voroneţ mai sus pomenite, privirea cu înţelegere şi cu îngăduinţa fostei colege la Filologia ieşeană faţă de niscaiva idei şi vorbe nepotrivite nu va fi de ajuns, voi fi bucuros să primesc îndreptările cuvenite şi chiar să fiu certat cu binevenita povară a unei ascultări. Buchiselile sunt mereu deschise…)

I. NEDELEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: