Suspiciunile nu s-au confirmat

Ursoaica cu doi pui n-a căzut pradă braconierilor

> Un al treilea ursuleţ a avut şansa de a scăpa cu viaţă

 Poliţişti din Vatra Dornei au făcut cercetări într-un posibil caz de braconaj în care victime au căzut o ursoaică şi doi dintre puii animalului. Aceasta după ce, ieri, Garda Forestieră Suceava a fost informată de şeful Clubului de Pescuit şi Vânătoare din cadrul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Suceava cu privire la faptul că, pe Fondul cinegetic nr. 4 „Buciniş”, au fost găsite cadavrele unei ursoaice şi a doi pui. Semnalată a fost, de asemenea, şi descoperirea celui de-al treilea ursuleţ, însă acesta a avut şansa de a rămâne în viaţă.

„Întrucât există suspiciunea unui act de braconaj, Garda Forestieră Suceava a solicitat Postului de poliţie din Vatra Dornei şi AJVPS Suceava să întreprindă toate demersurile în vederea stabilirii cauzei morţii animalelor, iar în funcţie de constatări să se procedeze la luarea măsurilor legale” a declarat Mihai Găşpărel, şeful Gărzii Forestiere Suceava.

În urma autopsiilor efectuate s-a constatat că decesul ursoaicei s-a produs din cauze patologice, iar puii au murit de foame.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: