Prins de poliţişti după o urmărire de 5 km prin Horodnic de Sus

> Tânărul, băut şi fără permis, conducea o motocicletă neînmatriculată

 Un tânăr băut şi fără permis din comuna Boroaia, care conducea o motocicletă neînmatriculată, a fost prins de poliţişti după o urmărire de 5 km prin comuna Horodnic de Sus.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, luni seară, în timp ce acţiona pe raza comunei Horodnic de Sus, o patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea a efectuat semnal regulamentar de oprire unei motociclete care nu avea aplicată plăcuţa cu numărul de înmatriculare. Însă conducătorul acesteia nu s-a conformat şi a continuat deplasarea, iar după circa 5 km a abandonat motocicleta şi a fugit spre o zonă împădurită, însă a fost prins de poliţişti şi identificat în persoana unui tânăr de 19 ani din comuna Boroaia.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar motocicleta nu figurează ca fiind înmatriculată.

Întrucât prezenta halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancţionat contravenţional” a informat sursa citată.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor „conducerea unui vehicul neînmatriculat” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, dosar ce va fi soluţionat procedural. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI