Peste 9000 de copii din judeţ au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate !

 > Protecţia acestor copii a fost luată în discuţie în cadrul unei recente dezbateri organizate la Suceava de Salvaţi Copiii

O dezbatere privind protecţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate a fost organizată, recent, la Muzeul Bucovinei din Suceava, de Organizaţia Salvaţi Copiii, în contextul în care acest fenomen social a luat amploare în România ultimilor ani, statisticile oficiale ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) relevând că peste 95.000 de copii se află în această situaţie.

Dezbaterea de la Suceava, care a reunit specialişti din mai multe instituţii publice şi organizaţii non­guvernamentale, dar şi autorităţi locale, a fost organizată în cadrul proiectului „Protecţie şi educaţie pentru copiii afectaţi de migraţia pentru muncă în străinătate a părinţilor, prin centre de zi”, implementat de Salvaţi Copiii România, cu susţinerea ANPDCA şi a Ministerului Educaţiei Naţionale.

Coordonatorul naţional al acestui proiect al Salvaţi Copiii România, Anca Stamin, a declarat la Suceava că proiectul a fost iniţiat în anul 2010, în colaborare cu ANPDCA şi MEN, iar la nivel local beneficiază de susţinerea direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului, respectiv de cea a inspectoratelor şcolare judeţene şi a şcolilor.

Stamin a spus că proiectul are trei coordonate majore, iar una dintre acestea se referă la serviciile de intervenţie directă acordate copiilor şi persoanelor în grija cărora au rămas, dar şi părinţilor lor, în cadrul celor 17 centre locale, unul fiind în Suceava.

Ea a precizat că, de la debutul programului şi până în prezent, au fost ajutaţi peste 6000 de copii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, iar părinţii şi persoanele în grija cărora au rămas copiii au fost sprijiniţi să realizeze procedura de delegare temporară a autorităţii părinteşti, necesară atunci când pleacă ambii părinţi sau părintele unic susţinător al familiei monoparentală.

„În ceea ce priveşte copiii, evoluţia lor este pozitivă după o frecventare timp de aproximativ un semestru şcolar a activităţilor educaţionale; constatăm că peste două treimi îşi îmbunătăţesc rezultatele şcolare, iar, în urma sesiunilor de consiliere psihologică, copiii şi-au îmbunătăţit abilităţi de comunicare şi relaţionare socială, precum şi abilităţi emoţionale, în proporţie de peste 80%” a explicat Stamin.

Coordonatorul proiectului a mai spus că o altă componentă a fost îmbunătăţirea cadrului legal destinat protecţiei drepturilor acestor copii, adăugând că în urma eforturilor depuse de organizaţie a fost introdusă, la sfârşitul anului 2013, o secţiune destinată copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate în Legea copilului.

„Aceasta prevede că în situaţia plecării în străinătate a ambilor părinţi sau a părintelui susţinător al familiei monoparentale trebuie realizată o notificare la Serviciul de Asistenţă Socială cu privire la persoana în grija căreia rămâne copilul. Persoana trebuie să fie rudă până la gradul IV cu copilul, iar procedura este finalizată la judecătoria competentă teritorial. Este foarte important ca toţi părinţii şi toţi reprezentanţii legali să ştie că, doar având această procedură realizată, copiii pot beneficia de toate drepturile lor” a subliniat Stamin, arătând că, din păcate, aceste noi prevederi legislative nu sunt foarte bine cunoscute de părinţi.

Ea a adăugat că, potrivit statisticilor la nivel naţional realizate de ANPDCA în baza datelor furnizate de DGASPC judeţene, regiunea de dezvoltare nord-est se situează pe primul loc în ţară în privinţa numărului copiilor care au unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate. Iar la nivelul acestei regiuni, judeţul Suceava ocupă prima poziţie!

Inspectorul şcolar pentru educaţie permanentă din cadrul IŞJ Suceava Tatiana Vîntur a declarat că instituţia are un plan anual de măsuri în privinţa copiilor cu părinţi migranţi, fiind luate în considerare atât aspectele legate de copiii cu părinţi migranţi, cât şi legate de copiii care revin în ţară.

Ea a precizat că şi unităţile de învăţământ derulează proiecte punctuale, care vin în sprijinul acestor copii, astfel încât „dezvoltarea socio-emoţională, dezvoltarea personală, acomodarea în colectivul de elevi să se facă într-o manieră plăcută, agreabilă, confortabilă”.

Inspectorul Tatiana Vîntur a subliniat că în cadrul proiectelor sunt desfăşurate activităţi de suport educaţional pentru elevi, dar şi pentru susţinătorii legali ai copiilor.

Vântur a exemplificat cu un astfel de proiect derulat la Dolheşti, pe perioada unui an, dar şi cu un alt proiect implementat de o asociaţie de părinţi de la Şcoala „Petru Muşat” Siret, intitulat „De mână cu şcoala”, care a avut ca grup-ţintă copii ai căror părinţi lucrează în străinătate.

Ea a mai spus că activităţi de consiliere se desfăşoară săptămânal în fiecare şcoală, la care participă părinţii elevilor, dar sunt şi activităţi de consiliere şcolară pentru elevi.

„Aceste proiecte au succes şi rezultate. Coeziunea grupului, toleranţa, acceptarea sunt tot atâtea lucruri pe care şcoala reuşeşte să le îmbogăţească, să le adauge unui copil aflat în creştere” a mai spus Vîntur.

Inspectorul şcolar Tatiana Vîntur a subliniat că deşi resursele materiale în cazul copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate sunt asigurate, sunt situaţii în care unii copii se izolează fie din cauza înstrăinării, fie din cauză că se simt abandonaţi. Iar preocuparea şcolii este de a integra aceşti copii în mediul şcolar, în colectivitatea şcolară.

Ea a spus că în cazul copiilor care se reîntorc în ţară există o problemă de adaptare şi de readaptare la sistemul de învăţământ din România, pentru că sistemele de învăţământ sunt diferite în ţările Europei, iar aceştia trebuie să facă faţă actualelor cerinţe şi solicitări din sistemul de învăţământ românesc.

„Aici este problema care trebuie cumva atenuată prin intermediul consilierilor şcolari, a Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică – o complexitate de modalităţi de intervenţie. Important este ca cei din jurul copilului aflat în mediul şcolar să-şi dorească să facă ceva cu adevărat” a mai spus Vîntur.

Ea a precizat că în judeţul Suceava sunt 54 de consilieri şcolari în cele aproximativ 200 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică.

Coordonatorul de specialitate din cadrul Complexului de tip rezidenţial Suceava Brânduşa Bialy a declarat că, la nivelul judeţului Suceava, la sfârşitul primului trimestru din 2017, existau 9031 de copii ai căror părinţi erau plecaţi să muncească în străinătate, proveniţi din 6430 familii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: