Istoria se repetă

Manualele de istorie de pe vremea comunismului ne învăţau despre exploatarea omului de către om. Ne vorbeau despre cât de răi erau capitaliştii şi cum trăiau ei de pe urma asupririi clasei muncitoare. Oprimaţi, muncitorii trudeau în fabrici de dimineaţă până în seară, în condiţii mizere şi pe salarii de nimic. Contra unui codru negru de pâine, proletarii erau siliţi să-şi vândă forţa de muncă, fără a avea libere sau concedii. Cei care nu făceau faţă ritmului, îmbolnăviţii din cauza suprasolicitării, erau eliminaţi. Muncitorii care se ridicau să-şi strige durerile, nemulţumiţii, greviştii erau executaţi. Atunci, copii fiind, ne bucuram de norocul de a trăi în alt sistem, unul mai bun şi mai drept. În comunism, după terminarea şcolii, toată lumea avea locul de muncă asigurat. Atunci muncitorii nu puteau să fie pizmaşi, pentru că fiecare era remunerat după pregătire şi calificare. Sigur, bani mai mulţi se luau pe parcurs, după promovare în categorii şi trepte. Bineînţeles, maiştrii, directorii erau bine plătiţi, dar nimeni nu era împiedicat să ajungă şef. Fiecăruia i se dădea o casă, iar dacă se trăia prost, eforturile urma să fie răsplătite la atingerea înaltelor culmi de progres şi civilizaţie. Şomajul lipsea, însă căldura, apa rece, apa caldă, gazul metan şi alimentele se dădeau cu porţia. Însă, brusc, mersul lucrurilor s-a schimbat, cotind-o pe un drum total contrar. Românii scăpau de chingile îndoctrinării şi aveau să trăiască liber, după modelul civilizaţiei occidentale. Mirajul bunăstării vestice devenea tangibil, însă tot atât de reale se arătau şi tarele capitalismului. Întreprinderile, asaltate de competiţia externă, se închideau una după alta, inevitabil muncitorii dând piept cu şomajul. Acum, cu toate că utilităţile şi mâncarea par să nu fie o problemă, cei cu venituri mici continuă să strângă cureaua, pentru a supravieţui. De ruşine, mulţi nu o recunosc, iar bunăstarea mult aşteptată bucură pe patroni, aleşi şi bugetari. În ţară sunt în jur de 1,2 milioane de lucrători cu salariul minim pe economie, unul de 1.200 de lei net, după cea mai recentă mărire. Dacă pentru demnitari şi bugetari se găsesc tot timpul bani de majorări aberante, pe cei dintâi sistemul îi ţine la limita supravieţuirii. Vă amintiţi cât scandal s-a făcut la ultima creştere a minimului pe economie? Analiştii nu mai pridideau să prevestească sfârşitul investiţiilor străine, pe motiv că doar din cauza salariilor mici mai este România atractivă. Tot aceştia plângeau de mila antreprenorilor care falimentează din cauză că au fost forţaţi să mai dea încă 200 de lei la salariu. Şi, cum rămăsesem marcat de interpretarea istorică comunistă, gândul m-a purtat la exploatarea omului de către om. Una palpabilă şi resimţită din plin tocmai de aceia care contribuie cu adevărat la creşterea avuţiei naţionale, fiind cel mai prost plătiţi. Dacă nu şi-au luat lumea în cap, cei care au rămas acasă muncesc zi-lumină, la patron, fără concedii sau libere. Pentru că nu li se lasă timp de recuperare, se îmbolnăvesc grav înainte de vreme, iar la locul de muncă nu mai dau randament. De aceea, la peste 50 de ani, nedoriţi de nimeni, cei cu pricina constituie o adevărată problemă, mai ales că nici la pensii nu pot avea dreptul. Printr-o politică salarială haotică şi aberantă, inegalităţile se accentuează dramatic, între clasele sociale căscându-se prăpăstii de netrecut. În curs de consolidare este pătura subţire a îmbogăţiţilor din tunuri de tot felul, iar la mijloc se află cea a bine-plătiţilor de la bugetul statului. Cel mai jos este pătura masivă a lucrătorilor la patroni – a exploataţilor vremurilor noastre –, a asistaţilor social şi a pensionarilor ordinari, cei care au parte de ghinionul pensiilor minime garantate sau ale celor de boală.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: