Primăria Suceava a plătit către Thermonet, în 2016, subvenţii de 5 milioane euro

> În perioada trecută din 2017, în contul diferenţei de tarif, la operatorul de transport şi distribuţie a fost deja achitată o sumă de 2 milioane de euro > „Avem circa 40% pierderi, dar ni se recunosc doar 25%, iar diferenţa o suportăm noi” arăta Adrian Bodea, administratorul Thermonet

Primăria Suceava face eforturi de diminuare a sumelor cheltuite cu pierderile din sistemul de transport şi distribuire a agentului termic, cât şi a celor pentru compensarea diferenţei dintre costul real şi cel facturat al gigacaloriei. Aceasta în condiţiile în care, anul trecut, 13,54% din buget s-a dus pe capitolul „Combustibil şi energie”, primarul Ion Lungu anunţând că deja s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea a trei puncte termice şi reabilitarea reţelelor de distribuire aferente.

„Am dat la termoficare circa 5 milioane de euro, iar în acest an deja s-au achitat la Thermonet 2 milioane de euro. Începem reabilitarea punctelor termice şi a reţelelor de transport şi distribuţie, iar toată lumea trebuie să fie conştientă că Primăria trebuie să cheltuiască mai puţin din bugetul local pentru subvenţii la energie termică” a spus Ion Lungu.

De precizat este că, până în luna aceasta, 55% din factura emisă de Thermonet era suportată de populaţie, iar diferenţa din bugetul local. Potrivit unei recente hotărâri a CL, de acum înainte consumatorii casnici vor achita 75% din totalul facturat de prestatorul serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură, în timp ce doar 25% va fi compensat din vistieria municipală. Astfel, începând cu luna iunie, beneficiarii sistemului centralizat vor scoate din buzunar cu 62 de lei mai mult pentru fiecare gigacalorie, tariful crescând de la 178 de lei pe gigacalorie, la 240 de lei pe gigacalorie.

Conducerea Thermonet susţine că odată cu reabilitarea reţelelor se vor reduce şi pierderile din sistem, „care sunt uriaşe şi nerecunoscute în totalitate”. „Avem circa 40% pierderi, dar ni se recunosc doar 25%, iar diferenţa o suportăm noi” arăta Adrian Bodea, administratorul Thermonet şi Bioenergy.

În aceasta vară, lucrările de modernizare sunt executate de Consix Bucureşti, vizate fiind punctul termic Obcini IV, cu circa 2,7 km de conducte; punctul termic Zamca, cu aproximativ 2,1 km de reţele; punctul termic de pe strada Ion Vodă Viteazu, cu 115 metri de conducte. Intervenţiile demarează cu 1 milion de lei din bugetul municipiului Suceava, aşteptându-se şi suma 8,37 de milioane de lei, aprobată în cadrul programului „Termoficare 2006-2020”, dar care la finele anului trecut s-a întors la centru, întrucât procedurile de licitaţie şi de semnare a contractului de execuţie s-au întins până în decembrie, când nu se mai putea lucra.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: