Când un copil crescut de stat te învaţă iertarea

Greşită total este prejudecata cum că dintr-un tânăr crescut de stat nu scoţi mare lucru. Sau că viaţa din centrele de plasament îi transformă pe minorii asistaţi social în indivizi neadaptaţi, cu minte îngustă, posibili infractori cu apucături nesănătoase, nişte „rebuturi” inutile societăţii.

Este adevărat şi că din sistem ies la majorat şi tineri care o iau pe căi greşite şi periculoase şi care vor trăi probabil toată viaţa în zona întunecată a comunităţii.

 Există însă, printre tinerii orfani sau „renegaţi” de părinţi, preluaţi spre îngrijire de autorităţi, şi înţelepţi, cu voinţă, copii care aleg calea grea. Îşi înăbuşă oftatul în văzul lumii, strâng din dinţi, stau departe de tentaţii, învaţă pe rupte şi se „coc” pentru viaţă, pentru că au viziunea viitorului lor: să profeseze în domenii frumoase, să aibă familii normale, copii pe care să-i iubească, flori la ferestre şi oameni buni la masă. Adică exact ce nu au avut ei.

Sunt copiii şi tinerii încercaţi de soartă care nu mai cred în Moş Crăciun de când le-au căzut dinţii de lapte, dar care au o inimă în care încape tot plânsul lumii. Copii care n-au primit toată viaţa lor o mângâiere de la cei care le-au dat viaţă, dar care, cu credinţă în Cel de Sus, ar ajuta pe oricine şi oricând. Sunt tineri care au plâns şi suferit până în pragul disperării şi al depresiei şi care – dincolo de alocaţia de hrană, o bursă socială şi surâsul călduţ şi consilierea unui profesionist al statului – n-au avut sprijin de nicăieri. Sunt cei care au devenit, doar prin ei înşişi, puternici şi buni.

În grija statului de la 16 ani, acum absolventa unei universităţi teologice, a unui master, dar şi „boboc” la drept

O să-i spunem Andreea unei tinere din Suceava care a fost preluată în sistemul de asistenţă socială când avea 16 ani. Pe 29 mai, ea a împlinit 25 de ani.

Nu şi-a făcut ziua în vreun club, nu s-a sărbătorit la vreun picnic la Mogoşoaia, în ţinută „boho”, n-a sărit cu paraşuta cu şampania în mână şi nici n-a dat de băut pe vreo terasă din centrul oraşului. Doar s-a bucurat de urările celor care o iubesc, cei câţiva prieteni, fraţii, tânărul cu care se va căsători, persoane care o îndrăgesc cu adevărat şi o admiră pentru omul bun şi de nădejde care este.

Acum este în sesiune, ea fiind studentă în anul I, la drept, la Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti. Este a doua facultate care, crede ea, îi va prinde bine pentru a găsi mai uşor un loc de muncă. Andreea a absolvit însă Universitatea de Teologie „Justinian Patriarhul” Bucureşti – specializarea artă sacră şi are şi un master în istorie şi tradiţie creştină.

De ce a ajuns adolescenta din 2008 în grija statului? Probabil că realitatea pe care o trăia era cruntă, mult mai grea şi mai amară decât cea pe care, cu limbaj elegant şi profesional, o prezintă Nicoleta Danieliuc, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava.

„Cazul tinerei a fost sesizat de fratele mai mare al acesteia, care a afirmat că sora lui este supusă relelor tratamente din partea părinţilor, fiind obligată să presteze munci în agricultură, la tăiatul lemnelor, în gospodărie, nemaiavând timp să-şi facă temele pentru şcoală. Din declaraţiile tinerei a reieşit că era singura care gătea, spăla rufele şi făcea curat, mama ei având foarte rar asemenea preocupări.

Deşi avea un nivel de inteligenţă ridicat, începuse să aibă mari lacune în cunoştinţe, dar şi absenţe, acestea fiind consecinţa condiţiilor de viaţă şi a activităţilor casnice impuse de părinţi”.

Mai pe scurt, Andreea a fost un copil abuzat fizic şi emoţional. Un copil obligat la muncă până îşi rupea oasele, în locul părinţilor, primind în schimb reproşuri, ocară, umilinţe, şi, cine ştie, poate şi bătaie. Îl avea însă în suflet pe Dumnezeu şi credinţă în El, iar asta îi oblojea sufletul şi îi dădea împăcare, o ajuta să reziste. S-a bazat mult pe compasiunea, sprijinul şi îndrumarea preotului sucevean Florin Hostiuc care i-a fost alături în momentele grele şi care i-a fost, cum ea însăşi spune, „ca un părinte pentru copilul său”.

„Religia mă ţine aproape de Dumnezeu”

Intrată într-un centru de plasament din Suceava, fata şi-a văzut de şcoală, a terminat Colegiul de Arte „Ciprian Porumbescu”, specializarea pictură, şi a participat la multe olimpiade naţionale de religie la care se calificase numai cu nota 10.

„Intrarea în sistemul social, în grija DGASPC, a fost pentru mine şansa ce mi-a schimbat cursul vieţii. Ca în domino…, o piesă lovită antrenează alta, apoi alta… Am început să cunosc alte persoane, să-mi schimb mentalitatea, să nu mă mai tem, să înţeleg cine sunt şi ce pot, iar în acelaşi timp am fost ferită de ceea ce mă afecta emoţional” mărturiseşte Andreea.

Vorbind despre pasiunea pentru religie, a nu se interpreta că fata ar fi ceea ce lumea numeşte o „bisericoasă” care pupă toată ziua icoane şi face temenele din 10 în 10 minute. Nu… Este o tânără sincer credincioasă, plină de pasiune şi sentimente, de raţiune şi bun-simţ, care a găsit în Cel de Sus şi învăţăturile sfinte toate motivaţiile unei vieţi corecte, liniştite şi frumoase.

„Religia mă ţine aproape de Dumnezeu. Este un sentiment frumos să ai o motivaţie, să ştii, să accepţi ce ţi se dă, aşa cum este, fără să te opui, fără să crâcneşti. Să gândeşti că perioada aceasta din viaţă este o punte spre adevărata viaţă şi că este un Dumnezeu care ne-a creat din iubire. Toate astea ar trebui să-i dea putere oricărui om să treacă peste obstacole” a spus tânăra de 25 de ani.

„De multe ori nu prea mâncam ca să îmi pot permite, de exemplu, diverse materiale de pictură sau cărţi”

– A fost mai greu pentru tine în facultate?

– Pe partea materială a fost greu. Majoritatea colegilor plecau săptămânal acasă ori primeau pachete cu mâncare şi bănuţi. Pentru mine, cei 3 ani de facultate, în Bucureşti, au fost foarte grei. Cei 300 de lei (atât erau atunci banii alocaţi pentru alimente) şi bursa socială de la facultate erau bani destul de puţini, ţinând cont că mai erau şi alte nevoi, în afară de hrană. Relaţia mea cu Dumnezeu a fost singura care m-a ajutat în momentele grele, fiindcă nici nu îndrăzneam prea mult să cer ajutorul şi nici nu aveam la cine apela. Adesea mă închideam în cameră şi plângeam să mă descarc. De multe ori nu prea mâncam ca să îmi pot permite, de exemplu, diverse materiale de pictură sau cărţi. Dar mă străduiam să nu arăt că duc lipsă de ceva. De ieşit cu prietenii pe undeva nu se punea problema, fiindcă mai mereu eram fără bani. Încet, am devenit mai puternică. Cineva m-a numit „fata cu cel mai frumos zâmbet din facultate”, neştiind iniţial numele meu. Nu ştiu dacă aveam cel mai frumos zâmbet, dar pot spune că zâmbetul meu, în spatele căruia ascundeam multă suferinţă, dor şi alte sentimente în acord, mi-a adus mulţi prieteni.

– Ce ţi-a lipsit cel mai mult?

 – Sprijinul moral al unui părinte pentru copilul lui. De la distanţă am avut modele de urmat sau câte un cuvânt bun din când în când. Dar nu întotdeauna când aveam neapărată nevoie.

„Nu vreau să fiu privită cu milă”

Situaţia familială a Andreei şi faptul că era un adolescent instituţionalizat au fost judecate uneori de colegii ei de scoală cu cruzime. I s-au pus etichete jignitoare, a fost marginalizată chiar dacă avea un comportament impecabil şi învăţa foarte bine. A suferit şi din asta, s-a întărit şi a tras învăţăminte. La facultate nu a mai dezvăluit nimănui situaţia ei.

„Oamenii te judecă la prima impresie. Nu îmi pica bine în liceu, când auzeam tot felul de titulaturi. Îmi sună în minte una: «copil făcut pentru alocaţie». Nu am fost jignită, ci m-am protejat încercând să dau dovada de bună creştere. M-am autoeducat şi am învăţat că odată etichetată, aşa rămâi indiferent dacă faci lucruri demne de laudă.

Da, mi-a fost teamă de respingeri. Primul meu prieten mi-a spus vorbe dureroase la despărţire, cu referire la familia mea. Nu vreau să fiu privită cu milă, nu am cerut asta nimănui. Foarte rar am cerut ajutorul la nevoie, şi doar de la persoane foarte apropiate. Sunt independentă şi aşa îmi place să rămân. Dar sunt mereu gata să ajut, fie că mi se cere sau nu asta”.

Respinsă de părinţi, Andreea nu-i va da la o parte la nevoie

Tânăra de 25 de ani are trei fraţi cu cariere onorabile, unul dintre ei – o vreme şi el instituţionalizat – fiind medic. Ţine legătura cu ei, dar nu le este o povară. Părinţii însă au dispărut din viaţa sa. Nu le reproşează nimic. Nu-i acuză de nimic, în ciuda faptului că de mulţi ani n-a auzit din partea lor nici măcar un „La mulţi ani!” de ziua ei.

„Nu am nimic ce să le reproşez. Din contra, îi mulţumesc lui Dumnezeu că a îngăduit să mă nasc. Nu, nu mi-au spus «La mulţi ani!», de mulţi ani. Dar cred că e mai bine aşa decât ca pe vremuri, când în loc să primesc urări de bine, primeam de la ei reproşuri sau „urări” de altă natură. Eu i-am felicitat, dar ultima oară m-au respins, au zis să nu-i mai caut. Asta este, trebuie să ne acceptăm aşa cum suntem. Dacă va veni ziua când vor avea nevoie de mine eu nu-i voi da la o parte” a spus tânăra studentă la drept care îşi doreşte să devină consilier juridic în cadrul serviciului de Patrimoniu. Să pună umărul la restaurarea monumentelor lăsate în paragină. Şi-ar dori ca prin munca ei să şteargă părerea de rău din ochii turiştilor care văd asta în România.

În curând, Andreea se va căsători. Nu are curajul să pronunţe cuvântul „fericire”. Dar se vede soţie, mamă, una care le va da copiilor ei ce crede că au cea mai mare nevoie: dragoste, echilibru şi linişte. Şi argumentează:

„Unde este tensiune nu se poate trăi sănătos. În tensiune apare frica de viitor, lipsa de comunicare, izolarea şi multe alte lucruri negative. Dacă iubeşti, poţi înlătura tot ce nu ar trebui să existe într-o familie creată pe o bază sănătoasă. Iar o familie sănătoasă nu poate exista unde nu există Dumnezeu. Şi mai e ceva.

Nu ştim să iertăm. Nu ştim să iertăm, pentru că nu iubim cu adevărat”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: