În centrul Sucevei

Copii şi părinţi antrenaţi în vechile jocuri ale copilăriei

Filiala suceveană a organizaţiei Salvaţi Copiii a marcat mai devreme Ziua Copilului de la 1 iunie, antrenând în jocurile vechi ale copilăriei copiii şi părinţii aflaţi pe esplanada din faţa Casei Culturii duminică, de la ora 13.

Am văzut cu această ocazie copii mai mari şi mai mici, alături de părinţi, desenând pe bucăţi mari de hârtie albă, i-am văzut alergând pe role sau jucând diferite jocuri, iar printre ei zeci de voluntari ai organizaţiei.

„Sărbătorim 1 Iunie în avans, ca să obişnuim copii şi părinţii că în curând va veni ziua de 1 Iunie. O sărbătorim într-un mod cât se poate de frumos, prin jocurile copilăriei pe care, din păcate, copiii de astăzi nu prea le mai ştiu. Părinţii nu mai au timp să-şi aducă aminte şi să se joace cu ei, iar atunci încercăm să le reamintim săritul coardei, volei, raţele şi vânătorii, pictatul pe hârtie.

Ne-am dorit să fie împreună cu copiii lor şi să simtă această zi de 1 Iunie aşa cum poate n-au simţit-o de mult. Am sperat să fie frumos, să fie mulţi copii. Iată că speranţa noastră se împlineşte sunt foarte mulţi copii” ne-a spus preşedinta filialei locale Salvaţi Copiii, Camelia Iordache.

Salsa, social dance şi tango

Ceva mai încolo, pe esplanada din faţa Muzeului de Ştiinţele Naturii, dansatori de la M Style Dance Studio dansau salsa în cadrul Festivalului Bucovina Dance Studio, organizat împreună cu Iulius Mall şi Muzeul Bucovinei, care începuse de dimineaţă la Iulius Mall, cu serie de workshopuri tematice gratuite dedicate copiilor. După salsa şi social dance, festivalul s-a încheiat cu o demonstraţie de tango argentinian susţinută de Comunitatea de tango argentinian din Suceava.

Dansatorii au fost înconjuraţi de părinţi cu copii de mână sau în cărucior, care astfel au avut parte de un spectacol complet al străzii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: