Livezile de pe Valea Moldovei, calamitate după al doilea atac de brumă din 10 mai

> Până acum, nu există indicii că Guvernul ar acorda despăgubiri pomicultorilor, însă aceştia vor beneficia de reducerea impozitului pe norma de venit > „Am fost sesizaţi despre stricăciuni cauzate de brumă la nuc, viţă-de-vie şi fasole, dar nu la un nivel la care să se poată vorbi despre calamităţi” a precizat Haralampie Duţu, şeful DAJ

În judeţul Suceava, primăvara a fost destul de capricioasă, cu ninsori, brume târzii şi cu mari diferenţe de temperatură de la zi la noapte şi de la zi la zi – a informat ieri, în şedinţa Colegiului Prefectural, Haralampie Duţu, şeful Direcţiei pentru Agricultură Judeţene. Potrivit lui, după ninsorile din perioada 20-23 aprilie a urmat bruma din noaptea de 24-25 aprilie, când temperaturile au coborât până la minus 3 grade Celsius. Zăpada nu a dăunat culturilor agricole, în schimb livezile de pe valea râului Moldova, respectiv cele din bazinul pomicol Fălticeni, au fost afectate de brumă. Iniţial, stricăciuni au fost semnalate pe circa 300 de hectare cu meri şi pruni, evaluările făcute pe durata unei săptămâni relevând că de suferit efectiv au avut aproximativ 100 de hectare cu măr, fără a se înregistra, însă, suprafeţe calamitate.

„Conform actelor normative în vigoare, o cultură poate fi declarată ca fiind calamitată de un anumit fenomen la un grad de afectare de peste 30%” a precizat Duţu.

Directorul executiv reliefează că, din păcate, în noaptea de 10 înspre 11 mai, bruma a căzut din nou, atacate fiind tot livezile de pe valea râului Moldova. Acesta reliefează că, de această dată, situaţia este mai gravă, întrucât paguba produsă în primă fază s-a accentuat. Duţu nu a putut face aprecieri asupra amploarei distrugerilor, procedura de inventariere a pagubelor produse de îngheţul târziu de primăvară, respectiv brumă, fiind încă în desfăşurare.

Şeful DAJ spune că nu există indicii că Guvernul ar acorda despăgubiri pomicultorilor, însă aceştia vor beneficia de reducerea impozitului pe norma de venit.

„Am fost sesizaţi despre stricăciuni cauzate de brumă la nuc, viţă-de-vie şi fasole, dar nu la un nivel la care să se poată vorbi despre calamităţi. Însă cea mai dureroasă problemă la toate cele menţionate este faptul că producătorii agricoli nu au asigurate culturile De altfel, ca prioritate a noastră, problema asigurărilor este una imediat următoare după cea a asocierii” a explicat Haralampie Duţu, şeful Direcţiei pentru Agricultură Judeţene.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: