Festivalul-concurs „CDIdei în cărţi” ediţia III-a, 2017

„CDIdei în cărţi” este o competiţie ce se adresează elevilor din clasele III-VIII din întreaga ţară şi are ca obiective punerea în valoare a pasiunii pentru lectură în special, pentru cultură în general, dar şi oferirea unui cadru de demonstrare a deprinderilor, abilităţilor şi cunoştinţelor elevilor dobândite în contexte nonformale.

Recent, s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni prima etapă a Festivalului „CDIdei în cărţi”, iniţiat de către Casa Corpului Didactic Sibiu, în parteneriat cu Facultatea de Litere şi Arte Sibiu, Biblioteca „Astra” Sibiu şi cu unităţi şcolare din cinci judeţe: Suceava, Mureş, Gorj, Cluj şi Sibiu.

Festivalul se desfăşoară pe trei categorii de vârstă, astfel: clasele III-IV, clasele V-VI şi clasele VII-VIII. În cadrul concursului, elevii, grupaţi în echipe de câte trei, coordonaţi de un cadru didactic, trebuie să aleagă o lucrare (roman, nuvele, poveşti, povestiri, poezii, lucrare documentară ş.a.) pe care să o citească şi să realizeze mai multe produse pornind de la ceea ce au citit.

La nivelul şcolii „Al. I. Cuza” din Fălticeni, s-au înscris zece echipaje coordonate de profesorii Daniela Ilincăi, Brânduşa Nisioi, Mariana Oşlobanu, Simona Păduraru şi Dana Crăciun, reprezentând categorii de vârstă diferită: clasele a III-a, a V-a, a VII-a şi a VIII-a.

„Participarea a însemnat un efort deosebit al copiilor şi al profesorilor îndrumători, echipele având de parcurs mai multe etape în vederea realizării produselor finale. Toţi elevii au citit câte un volum (diferit pentru fiecare echipă), tema din acest an fiind «Cultură şi civilizaţie», apoi au realizat rezumatul acţiunii. Lectura a fost din plin valorificată, următorul pas fiind crearea unui obiect sau a unei machete simbol pentru volumul ales. Produsul final realizat a fost prezentat de elevi utilizându-se extrase din lucrări. Activitatea de evaluare a produselor concepute, valorificarea lecturilor citite, prezentarea altor informaţii relevante pentru cărţile alese au constituit probele pe care echipajele din unitatea noastră le-au trecut cu brio. Ne simţim mândri că, în urma acestei activităţi, suntem cu un pas mai aproape de lumea cărţilor. Felicitări elevilor şi cadrelor didactice îndrumătoare!” ne-a spus prof. Dana Crăciun, coordonator de proiect în cadrul Şcolii „Al. I Cuza”.

De la prof. Dana Crăciun am mai aflat că scopul festivalului-concurs este acela de a asigura cadrul pentru dezvoltarea, demonstrarea şi manifestarea competenţelor elevilor în domeniul culturii şi civilizaţiei prin intermediul structurilor info-documentare, ca resurse în formarea competenţelor cheie, utilizând metode ale educaţiei nonformale. La nivel regional, obiectivele sunt: dezvoltarea abilităţilor de lectură, a competenţelor info-documentare şi a competenţelor TIC şi de comunicare pentru cel puţin 900 elevi din unităţile de învăţământ din judeţele înscrise, valorificând informaţii din domeniul culturii şi civilizaţiei; dezvoltarea unei reţele regionale de cel puţin 75 Centre de Documentare şi Informare (CDI) ca resursă în domeniul educaţiei nonformale în comunităţile în care funcţionează; diseminarea exemplelor de bună practică rezultate în cadrul festivalului-concurs în cel puţin 100 unităţi şcolare până în 31 octombrie 2017.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI