Aproape zece mii de vizitatori la Noaptea Muzeelor

> Cei mai mulţi au vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei şi Muzeul de Istorie

 Aproape zece mii de persoane au vizitat, sâmbătă, cu ocazia Nopţii Muzeelor, obiectivele Muzeului Bucovinei, iar aproape două treimi dintre acestea au vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei şi Muzeul de Istorie.

Potrivit statisticii efectuate de Muzeul Bucovinei, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, desfăşurată sâmbătă între orele 18 – 24, când intrarea a fost gratuită, au fost înregistraţi 9.562 de vizitatori.

Astfel, la Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc”, unde a fost şi un recital susţinut de Cătălin Condurache şi Sandy Deac au fost 570 vizitatori, în timp ce la Muzeul Satului Bucovinean, deschis până la ora 20 şi unde a fost un spectacol susţinut de Ansamblul „Ciprian Porumbescu” au fost înregistraţi 440 de vizitatori.

La Muzeul de Ştiinţele Naturii, unde a fost şi un recital de nai al Asociaţiei Culturale Friedrich Schwarz, au fost 1600 de vizitatori.

Muzeul de Istorie a adunat 2.727 de vizitatori, aici fiind prezentat şi un recital de muzică clasică al Asociaţiei „Scherzo Dell‘Arte” Suceava.

Cei mai mulţi vizitatori, 4.225 au fost înregistraţi la Cetatea de Scaun a Sucevei unde a fost prezentat şi un spectacol pirotehnic al Ordinului Solomonarilor din Suceava.

În acest an a fost lansat şi un proiect-pilot prin care sucevenii au putut merge gratuit la Fălticeni pentru a vizita Muzeul „Ion Irimescu”, Muzeul Apelor „Academician Mihai Băcescu” şi Galeria Oamenilor de Seamă, în timp ce fălticenenii au putut veni la Suceava pentru a vizita obiectivele Muzeului Bucovinei.

Acest proiect-pilot, realizat printr-un parteneriat între Muzeul Bucovinei şi Muzeul „Ion Irimescu” a fost un succes în condiţiile în care cele două curse au fost pline, fiind câte o sută de suceveni şi fălticeneni care au beneficiat de proiect.

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a spus că cereri au fost mai multe, dar că nu a existat logistica necesară pentru a le onora, menţionând că anul viitor proiectul va fi continuat.

De remarcat este că angajaţii Muzeului Bucovinei au protestat prin mesaje faţă de nivelul de salarizare, purtând tricouri cu mesajul „Şi eu sunt lucrător în Muzeu. Muzeele nu sunt cultură de gradul 3”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: