Unde se pot adresa sucevencele care vor să efectueze gratuit testul Babeş-Papanicolau

 Cabinetele medicale din specialitatea obstetrică-­ginecologie din structura spitalelor sucevene care au organizat o reţea de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, precum şi cabinetele de planificare familială au fost introduse în categoria centrelor de informare şi consiliere a femeilor, alături de cabinetele medicilor de familie.

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, marţi, pentru NewsBucovina, că noile norme tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017-2018 au apărut recent, iar la derularea subprogramului de depistare precoce activă a cancerului de col uterin au survenit unele modificări care vor conduce la creşterea accesibilităţii femeilor cu vârste cuprinde în 25 şi 64 de ani la activităţile specifice acestui subprogram, în scopul depistării cancerului de col uterin şi a leziunilor precursoare în faze incipiente.

Zorescu a spus că, potrivit noilor norme tehnice, cabinetele medicale de obstetrică­ginecologie din structura spitalelor sucevene care au organizat o reţea de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, precum şi cabinetele de planificare familială au fost introduse în categoria centrelor de informare şi consiliere a femeilor, alături de cabinetele medicilor de familie.

Femeile se pot adresa şi cabinetelor de obstetrică-ginecologie din spitalele Suceava şi Fălticeni

„Pacientele care doresc să efectueze testul Babeş-Papanicolau nu mai sunt obligate să meargă doar la cabinetele medicilor de familie care sunt înscrişi în acest subprogram, ci se pot adresa şi medicilor care îşi desfăşoară activitatea în cabinetele medicale de obstetrică-ginecologie ce funcţionează în spitalele care au organizat o reţea de screening” a mai spus Zorescu.

Ea a precizat că prin noile norme tehnice s-a stabilit că activitatea de consiliere şi informare privind prevenirea cancerului de col uterin pentru femeile eligibile, care au sau nu calitatea de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum şi mobilizarea activă a femeilor pentru efectuarea testelor Babeş-Papanicolau, se pot realiza şi în cadrul cabinetelor medicale de specialitate obstetrică-ginecologie menţionate şi în cabinetele de planning familial.

Directorul adjunct al DSP Suceava a spus că în judeţ sunt organizate două reţele care derulează subprogramul de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin în Spitalul Municipal Fălticeni şi în Spitalul Judeţean Suceava.

Ea a precizat că bugetul alocat judeţului nostru în anul 2017 pentru derularea acestui subprogram este de 96.000 de lei, mai mic faţă de bugetul anului 2016, când s-au alocat 125.000 de lei, din care au fost cheltuiţi doar 87.700 de lei.

Zorescu a menţionat că, din cei 96.000 de lei alocaţi pentru acest an, 14.000 de lei sunt repartizaţi Spitalului Municipal Fălticeni, iar 82.000 de lei pentru SJU Suceava.

Medicul a arătat că tariful pentru efectuarea testului Babeş-Papanicolau s-a majorat începând cu 1 aprilie 2017 la 77 de lei, faţă de 73 cât era anterior, iar, raportat la noul tarif, în judeţul Suceava, aproximativ 1.250 de femei cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani vor putea efectua gratuit testul Babeş-Papanicolau.

„Medicii din specialitatea obstetrică-ginecologie şi specialiştii în planning familial vor putea ridica gratuit de la DSP Suceava setul de formulare în baza cărora se derulează procedurile prevăzute de subprogram” a precizat Zorescu.

Ea a spus că Institutul Regional Iaşi a validat, recent, includerea Spitalului Municipal Fălticeni şi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava în subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uter prin efectuarea testelor Babeş-­Papanicolau la populaţia feminină eligibilă în regim de screening.

De precizat este că, în cursul anului 2016, 1084 de femei din judeţul Suceava au participat la testarea Babeş­-Papanicolau, iar în primul trimestru al anului 2017 alte 169 de sucevence au efectuat acest test.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI