Patriarhul Daniel, la Putna:

Sfinţii putneni au fost rugători smeriţi şi luptători curajoşi pentru credinţă şi neam

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, a spus, ieri, la proclamarea sfinţilor putneni, că aceştia au fost rugători smeriţi şi luptători curajoşi pentru credinţă şi neam.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a spus, în cuvântul de învăţătură, după proclamarea sfinţilor putneni, că a adevăraţii închinători sunt cei care se închină Sfintei Treimi.

„Sfinţii pe care i-am proclamat astăzi sunt cei care au primit apa cea vie şi au transformat-­o în izvor de apă curgătoare” a precizat PF Daniel.

„Aceşti sfinţi putneni s-au închinat toată viaţa lor Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. (…) Aceşti sfinţi putneni au fost rugători smeriţi şi luptători curajoşi pentru credinţă şi neam” a arătat Patriarhul BOR.

PF Daniel a evocat în cuvântul său viaţa sfinţilor putneni care au fost canonizaţi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

PF Daniel, Patriarhul BOR, a participat, ieri, la Mănăstirea Putna, la proclamarea solemnă a canonizării sfinţilor putneni, respectiv Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, şi Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Laurenţiu, mitropolitul Ardealului, ÎPS Petru, mitropolitul Basarabiei şi exarhul Plaiurilor, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Corneliu, episcopul Huşilor, PS Lucian, episcopul Caransebeşului, PS Sofronie, episcopul Oradei, PS Iustin, episcop Maramureşului şi Sătmarului, PS Nicodim, episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Macarie, episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, PS Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Paisie Lugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, şi PS Emilian Lovişteanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi un sobor de preoţi.

Patriarhul BOR a vizitat sâmbătă seara Mănăstirea Sihăstria Putnei, iar în biserica nouă a mănăstirii, cu hramul Izvorul Tămăduirii, a fost oficiată o slujbă.

PF Daniel a evidenţiat frumuseţea picturilor acestei biserici şi a îndemnat clerul monahal spunând că misiunea lor este transmisă şi prin modul prin care sunt primiţi credincioşii care vin la această mănăstire.

Patriarhul BOR a vizitat şi vechea biserică a mănăstirii, iar apoi a oficiat o slujbă de pomenire la mormântul monahului Sebastian Şcheuleac, primul egumen al acestei mănăstiri, după reînfiinţarea locaşului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: