Mirela Adomnicăi anunţă că s-au început lucrări de reparare a DN 17 B în zona Crucea

 > Prefectul recunoaşte că firma nu are oameni, utilaje sau experienţă

 Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, joi seara, în emisiunea „Exclusiv 90 de minute” de la Bucovina TV, că pe porţiunea din drumul naţional DN 17 B din zona comunei Crucea, unde circa 20 km au rămas nemodernizaţi, s-­a început programul de plombări.

Ea a spus că protestul locuitorilor din zonă a fost îndreptăţit şi că le-a promis că, în măsura posibilităţilor pe care le are, va face demersuri pentru ca această porţiune de drum să fie modernizată.

Prefectul a explicat că porţiunea respectivă de drum este realizată din dale betonate şi că este nevoie de o soluţie diferită de restul drumului.

Ea a spus că deja se lucrează la plombarea respectivei porţiuni de drum şi a menţionat că a solicitat Secţiei de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc să monitorizeze cum se realizează lucrările.

Prefectul a arătat că firma care are contract pentru întreţinerea drumului îşi încheie contractul multianual în luna iulie şi că a aflat că firma nu are nici oameni suficienţi, utilaje sau experienţă, fiind selectată pe principiul ofertei preţului cel mai mic.

„Pentru o perioadă scurtă de timp este rezolvată problema” a spus Adomnicăi, menţionând că este nevoie totuşi de modernizarea acestui drum.

Ea consideră că e nevoie de o rectificare bugetară pentru a se realiza lucrările, precizând că în zona respectivă s­au executat doar lucrări de plombări.

Adomnicăi a mai spus că va realiza o situaţie a cheltuielilor care au fost făcute în ultimii 5-6 ani pentru plombări şi dacă nu cumva cheltuielile pentru aceste lucrări de reparaţii nu au costat mai mult decât dacă se realiza o modernizare a porţiunii de drum.

Reamintim că, recent, locuitorii din comuna Crucea au protestat pentru că drumul respectiv nu este practicabil. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: