Peste 1.500 de studenţi şi profesori au participat la „Marşul absolvenţilor USV”

 Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava a organizat, în premieră, luni seara, „Marşul absolvenţilor USV”, o sărbătoare a tinereţii cu şi pentru cei care absolvă în acest an studiile universitare.

La festivitate au luat parte peste 1.500 de studenţi şi profesori ai universităţii sucevene, aceştia pornind într-un marş din parcul Universităţii către esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, unde a avut loc festivitatea de absolvire.

Absolvenţii promoţiei 2017 au mărşăluit îmbrăcaţi în tricouri personalizate şi robe, fluturând steaguri şi baloane pe care au scris numele specializărilor şi facultăţilor pe care le-au urmat. Alături de tineri s-au aflat părinţi, profesori, prieteni, cu toţii cântând şi strigând numele universităţii pentru a-şi exprima bucuria la încheierea studiilor de licenţă şi masterat.

Ajunşi pe esplanada Casei de Cultură, studenţii au fost felicitaţi şi întâmpinaţi de organizatori, festivitatea de absolvire fiind deschisă prin intonarea imnului USV.

Ulterior, rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, le-a transmis participanţilor la marş că evenimentul pe care l-a organizat universitatea a fost un cadou al absolvenţilor şi al cadrelor didactice către cei care i-au susţinut pe tineri să încheie cu succes studiile.

O sărbătoare a Universităţii „Ştefan cel Mare”

„Este un moment unic în viaţa mea, nu am văzut niciodată toţi absolvenţii noştri împreună. Este o sărbătoare a Universităţii «Ştefan cel Mare» Suceava, prima manifestare de acest gen din oraşul nostru, manifestare pe care am gândit-o şi am dorit să fie un cadou al nostru, al absolvenţilor şi al cadrelor didactice, către părinţii, soţii, soţiile care v-au susţinut să ajungeţi până aici” a spus Popa.

El a mai arătat că rata de succes în cadrul USV este de aproximativ 70%, felicitându-i astfel pe absolvenţi pentru că se află în acest punct al carierei.

„De acum este cazul ca dumneavoastră să oferiţi societăţii roadele muncii pentru care v-aţi pregătit până în acest moment.

Trebuie să vă spun că absolviţi studiile într-un moment relativ benefic pentru dumneavoastră, oarecum îngrijorător pentru România, deoarece ne apropiem de o criză a specialiştilor. Astăzi, în România, sunt peste 60.000 de locuri rămase libere pentru specialişti, iar numărul de locuri bugetate în sistemul de învăţământ superior este aproximativ tot 60.000” a precizat rectorul USV.

Fiind pentru prima dată când toţi absolvenţii USV au o sărbătoare numai a lor, rectorul a ţinut să rostească câteva cuvinte despre însemnătatea veşmintelor de absolvire şi istoria acestora, precizând că robele şi tocile purtate de studenţi sunt un simbol al desăvârşirii intelectuale.

În încheierea discursului, rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, le-a transmis absolvenţilor să se îndrepte către o carieră care să le aducă bucurii şi să nu uite de locul în care au studiat.

Important este să plecaţi fericiţi la locul de muncă

„Important este să plecaţi, în fiecare zi, la locul de muncă, fericiţi. Dacă veţi face totul cu bucurie, nu veţi simţi că munciţi, aşa cum spune Confucius” a concluzionat Valentin Popa.

Încurajări şi urări de succes le-au transmis absolvenţilor celor zece facultăţi din cadrul USV prefectul Sucevei, Mirela Adomnicăi, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harşovschi.

Prefectul Mirela Adomnicăi a transmis studenţilor un mesaj motivaţional, încurajându-i să-şi urmeze dorinţele. „Sunteţi la sfârşitul unei etape şi vă aşteaptă multe alte etape în viaţa voastră. Îndemnul pe care vreau să vi-l adresez este să vă trăiţi fiecare experienţă de viaţă, fiecare eveniment ca pe o experienţă de învăţare. Nu există nicio experienţă negativă care să nu dea cu plus, să nu rămână ca o lecţie de viaţă. Permiteţi-vă să greşiţi, pentru că doar aşa o să vă puteţi perfecţiona. Nu e rău să greşeşti, important e să înveţi din acele greşeli. Puneţi la îndoială şi puneţi întrebări. Adevărul trebuie să îl aflaţi prin munca voastră. Munca, efortul şi responsabilitatea trebuie să vă călăuzească. În fiecare dintre voi este un talent care poate fi descoperit şi valorificat. În afară de munca voastră, trebuie să vă înconjuraţi cu oameni de calitate” le-a mai urat prefectul.

Interesul nostru este să aveţi un loc de muncă aici

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a amintit în cadrul discursului său proiectele ce pot fi realizate în parteneriat cu universitatea, menţionate fiind înfiinţarea unei secţii de medicină, dar şi a unui spital clinic universitar. Mai mult, şeful administraţiei judeţene a dat exemplu Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoşani, susţinând că un astfel de sistem reprezintă o soluţie de finanţare modernă, prin care se vor putea crea locuri de muncă.

„Intenţia şi interesul nostru este să rămâneţi, să aveţi un loc de muncă aici, în zona noastră, în frumoasa Bucovină” a spus Gheorghe Flutur.

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harşovschi, absolvent al Facultăţii de Inginerie Electrică de la Suceava, le-a transmis studenţilor să-şi găsească un loc de muncă pe măsura specializărilor absolvite, asigurându-i că vor avea un sprijin în autorităţile locale.

„Primăria Suceava este atât cât poate alături de Universitatea «Ştefan cel Mare» Suceava, de absolvenţi şi studenţi şi vă asigur că veţi avea o uşă deschisă, atât a mea, cât şi a dlui primar Ion Lungu, pentru a vă oferi un sprijin în viitorul pe care îl aveţi în faţă” a spus Harşovschi.

Alegeţi ceea ce credeţi că va fi mai bine pentru voi !

Invitatul special al evenimentului a fost singurul astronaut român în Cosmos, Dumitru Dorin Prunariu. El a povestit încercările prin care a trecut de-a lungul carierei sale, sfătuindu-i pe tinerii absolvenţi să aleagă ceea ce consideră că este mai bine pentru ei şi să fie îndrăzneţi. „Gândiţi-vă că şi voi veţi avea multe ocazii în viaţă să alegeţi. Pe lângă profesia pe care o dobândiţi prin absolvirea facultăţii, veţi ajunge să găsiţi un loc de muncă şi vi se vor ivi ocazii de a alege. Gândiţi foarte bine şi fiţi îndrăzneţi! Nu fiţi reţinuţi! Încercaţi lucruri noi! Alegeţi ceea ce credeţi că va fi mai bine pentru voi!” a fost mesajul pe care l-a transmis Dumitru Prunariu tinerilor absolvenţi ai promoţiei 2017.

Festivitatea de absolvire a studenţilor USV s-a încheiat prin înmânarea de către decanii celor zece facultăţi a diplomelor de excelenţă şefilor de promoţie, după care toţi studenţii s-au bucurat de un concert al trupei „Voltaj”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI