Promisiunile Tarom încep să prindă contur

Promisiunile făcute în ultima perioadă de compania Tarom deputaţilor de Suceava Cătălin Nechifor şi Ioan Bălan încep să prindă contur după ce compania a anunţat că a contractat aeronave Boeing 737-800, care vor intra în serviciu în scurt timp, suplimentând flota actuală, din care au fost retrase două aeronave Airbus 310.

Deputatul Cătălin Nechifor a scris pe pagina sa de socializare că poate anunţa o veste foarte, foarte bună.

 „Tarom a contractat două aeronave Boeing 737-800 care vor fi livrate în scurt timp. Asta după ce, anul trecut, s-a renunţat la două Airbus 310, o decizie cam ciudată, în condiţiile în care Moldova şi Transilvania (aşa au fost botezate) erau fabricate în 1992, în timp ce cel de-al treilea 310 pe care l-a avut Tarom în flotă, Muntenia, a căzut în 1995, la Baloteşti. 25 de ani nu e o vârstă foarte mare în aviaţie, cât timp vârsta medie a flotei Blue Air este undeva pe aici. Practic, retragerea celor două long courier a lăsat compania fără prea multe variante, nefiind nimic pus în loc (în general, retragi din flotă abia după ce cumperi sau iei în leasing altceva pentru a putea menţine rutele, sau, de ce nu?, pentru a dezvolta noi rute). Trecem peste motivele tehnocrate de anul trecut şi ne bucurăm împreună să vedem în scurt timp la treabă două avioane moderne, economice şi capabile să zboare cu 189 de pasageri pe o distanţă maximă de 5436 km, la o viteză de croazieră de 842km/h. Au fost livrate 6.354 astfel de aeronave până în prezent, iar în Europa cele mai multe sunt în flota Ryanair (383 în serviciu şi 91 comandate la producător)”, a scris Nechifor.

Deputaţii suceveni Cătălin Nechifor şi Ioan Bălan au interpelat, recent, pe ministrul Transporturilor, solicitând ca Tarom să-şi schimbe politica de preţuri pentru cursa Suceava-Bucureşti, dar şi ca această companie să opereze mai multe curse de pe aeroportul sucevean, iar ministerul a lăsat să se înţeleagă că Tarom are în vedere curse naţionale şi internaţionale de pe aeroportul Suceava după ce va completa flota de avioane.

Astfel, în răspunsul către Cătălin Nechifor, ministrul Transporturilor preciza că regiunea Moldovei se află sub cea mai mare atenţie şi preocupare a actualei conduceri Tarom „în intenţia armonizării necesităţilor şi dinamicilor segmentelor de piaţă utile companiei naţionale cu produse aviatice pe care le vom lansa şi susţine în piaţă”.

Totodată, compania precizează că va informa privind noutăţile produsului Tarom şi gama produselor aviatice, „curse naţionale, dar mai ales internaţionale, dar şi cu politicile tarifare ale companiei”.

Ulterior, ministrul Transporturilor i-a răspuns deputatului Ioan Bălan că proiectul de redefinire strategică a Tarom va avea implicaţii majore privind reţeaua de rute internaţionale operate, structura de costuri, structura flotei de aeronave, politicile tarifare şi distribuţionale, politicile de produs.

„Materializarea obiectivelor de mai sus este condiţionată de o serie de acţiuni a căror realizare este în plin proces. Ne referim îndeosebi la iniţierea restructurării flotei Tarom. O primă etapă în procesul de uniformizare a flotei Tarom este reprezentată de înlocuirea în operare a celor două aeronave A310 cu alte aeronave de tip Airbus 320 sau Boeing 737-800. În acest sens, au fost demarate discuţii cu producătorii şi firmele specializate în închirierea de aeronave, iar în momentul de faţă, procedura de închiriere operaţională a două aeronave se află în plină derulare. Următoarele etape vizează continuarea programului de înlocuire a aeronavelor din flotă, ţinând cont şi de obiectivul din programul de guvernare – uniformizare flotă pentru reducerea cheltuielilor de mentenanţă”, a conchis ministrul Răzvan Cuc. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: