DSP a primit vaccin hexavalent pentru două luni

 > Vaccinul ROR încă este aşteptat

 Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a primit, în două tranşe, 4000 de doze de vaccin hexavalent, necesar imunizării bebeluşilor împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, hepatitei de tip B şi infecţiei cu Haemophilus B, a declarat ieri directoarea adjunctă a instituţiei, dr. Cătălina Zorescu. Ea a precizat că la medicii de familie mai erau în stoc încă pe atâtea doze de vaccin, astfel că va putea fi acoperit necesarul de vaccin hexavalent pentru o perioadă de aproximativ 2 luni.

Vaccinul hexavalent se administrează copiilor cu vârsta de 2, 4 şi 11 luni.

Dr. Zorescu a mai precizat că se aşteaptă de la Ministerul Sănătăţii repartiţia pentru Suceava a vaccinului ROR – rujeolic-rubeolic-oreion. Ea a spus că de la 1 decembrie 2016 în judeţul nostru nu s-a mai raportat niciun caz de rujeolă, în condiţiile în care, în anumite zone ale României, au fost şi decese la copii, cauzate de epidemia de rujeolă.

La sfârşitul lunii martie, la medicii de familie din judeţ mai erau 4300 doze de vaccin ROR.

„Ştim că există cabinete ale medicilor de familie care au epuizat stocul, dar cei care mai au vaccin în stoc nu vor să cedeze, probabil că au o adresabilitate crescută”.

Directoarea Zorescu a adăugat că în judeţ a crescut rata de vaccinare cu ROR, media lunară a copiilor imunizaţi fiind 1500. Pe de altă parte, situaţia bolilor transmisibile e mai bună în acest an, fiind înregistrate doar două cazuri cu hepatită de tip A, 2 de oreion, un caz de meningită virală şi 36 de cazuri de scarlatină, a mai declarat directoarea adjunctă de la DSP Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: